Alexandru Pelici a oferit un interviu spectaculos la finalul remizei cu Craiova, scor 1-1. Tehnicianul formației din Sibiu a spus că de patru etape știe cine trebuie să-l înlocuiască, cât despre eventuala plecare la Ripensia s-a limitat să spună că este o altă problemă. Pelici a trimis săgeți și către „cavalerii în negru”, după penalty-ul inexistent dicatat la căderea lui Cicâldău în careu.
Despre evoluția din această seară, contra Craiovei: „Am sacrificat orice urmă de spectacol. Am încercat să nu facem aceleași greșeli din meciul cu Steaua (n.r FCSB). Chiar dacă Craiova ne-a dominat tot meciul, am știut ce ne dorim. Dacă Craiova nu primea acel penalty inexistent, iar Cicâldău ar fi primit al doilea galben pentru simulare, altfel ar fi fost meciul. Când joci și cu sufletul, e imposibil ca șansa să nu te ajute”
Despre lovitura de pedeapsă acordată gratuit gazdelor: „Îmi asum ce urmează să spun, cu riscul de a fi suspendat. Este al patrulea joc în care arbitrii își cer scuze după joc. La jocul cu Dunărea Călărași, săritură în bazin, penalty, la Dinamo galbene gratuite, la jocul cu CFR Cluj, Tsoumou a scăpat singur și arbitrul a întors faza să dea un fault la 30 de metri, iar astăzi a fost acel fault inexistent, imaginar. Suntem o echipă mică, ne dorim să rămânem în Liga 1. Le mulțumesc băieților pentru ceea ce au făcut astăzi. Înseamnă că e ceva acolo care ne ține împreună.”
Despre plecarea la Ripensia și venirea lui Vasile Miriuță la echipă: „Suntem tot ăia care am fost anul trecut, trebuie doar să fim uniți. Nu știu dacă în seara asta meritam mai mult. De vreo patru etape știu de numele celui care urma să mă înlocuiască (n.r Vasile Miriuță). Mergem înainte, nu este nicio problemă”, a spus Alexandru Pelici, la finalul partidei.”
Din informațiile ProSport, Pleici va prelua Ripensia Timișoara după acest meci de la Craiova, fiind dornic să se întoarcă în orașul său natal. Pentru Hermannstadt a fost primul punct obținut după cinci înfrângeri consecutive în Liga 1 Betano.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER