Pelici se teme înaintea meciului Universitatea Craiova – CS Mioveni: „Sunt pe primul loc la goluri marcate” + Avantajul de a juca fără spectatori
Universitatea Craiova întâlneşte CS Mioveni, sâmbătă, de la ora 19:00, pe arena „Ion Oblemenco”, în cadrul etapei a 14-a a Ligii 1.
Antrenorul formaţiei argeşene Alexandru Pelici declară că Universitatea Craiova este cea mai în formă echipă din campionat şi se aşteaptă la o ofensivă totală din partea gazdelor, pe care le aseamănă, ca forţă ofensivă, cu o altă formaţie din Liga 1, FC Botoşani, adversarul din runda trecută a celor din Mioveni (meci încheiat 1-1).
Alexandru Pelici consideră că este un avantaj pentru echipa sa faptul că meciul din Bănie se va disputa cu porţile închise, întrucât fanii olteni sunt un factor important pentru trupa lui Reghecampf.
Pelici se teme înaintea meciului Universitatea Craiova – CS Mioveni: „Sunt pe primul loc la goluri marcate” + Avantajul de a juca fără spectatori
Alexandru Pelici a întâlnit ultima dată Universitatea Craiova în 2018, în două rânduri, când era pe banca lui Hermannstadt. Primul duel a avut loc în finala Cupei României, câştigată cu 2-0 de olteni, iar cel de-al doilea în Liga 1, trupa pregătită de Pelici reuşind 1-1 pe „Ion Oblemenco”.
Dacă pentru Universitatea marca Elvir Koljic, golul sibienilor a fost reuşit atunci de Ştefan Blănaru, din pasa lui Bogdan Rusu, cei doi jucători pe care Alex Pelici îi are sub comandă şi la CS Mioveni.
„E o partidă dificilă, avem această serie de patru jocuri împotriva unor echipe care fac parte din prima jumătate a clasamentului. Craiova, din punctul meu de vedere, cred că este echipa cea mai în formă din Liga 1, e o echipă cu un lot foarte valoros şi numeros, care poate schimba oricând liniile. Au un antrenor care a făcut performanţă, un antrenor foarte bun şi cu siguranţă vor dori să continue pe aceeaşi linie.
Au victorii în ultimele etape de campionat, la Baia Mare au avut din nou un joc la discreţia lor, dar, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, încercăm să câştigăm punct sau puncte.
Va fi un meci dificil, Craiova pleacă cu prima şansă, consider că avem un avantaj datorită faptului că se va juca fără spectatori. Cred că spectatorii erau pentru Craiova un factor important. Dacă nu mă înşel, cred că sunt pe primul loc la goluri marcate, e o echipă foarte ofensivă din acest punct de vedere. Poate se aseamănă un pic cu FC Botoşani, merg pe cartea atacului, dar pot schimba oricând, dintr-o echipă ofensivă pot deveni una mai defensivă, au variante de jucători pentru a schimba diferite variante de joc. Au şi făcut acest lucru, au schimbat sistemul în timpul aceluiaşi joc.
Din punctul ăsta de vedere ne aşteptăm la ofensivă totală din partea lor, pentru că joacă pe propriul teren şi joacă pentru câştigarea campionatului şi a Cupei”, a spus Alexandru Pelici, la conferința de presă.