Peluza Sud** a plecat de la meci!
Fanii acuză conducerea că nu i-a lăsat să-și afișeze nici mesajele, nici coregrafia
Derby-ul României nu a fost lipsit de probleme la capitolul galerii. De data asta însă nu a fost vorba de cine știe ce incidente, ci de o plecare în masă a galeriei Stelei de la Peluza Sud.
Cum s-a ajuns aici? Înainte de partidă, fanii au primit vizita lui Valeriu Argăseală. Acesta era însoțit de o persoană, care avea în mână lista de mesaje pe care fanii aveau de gând să le introducă la meci. „A fost ceva incredibil. Nu au fost de acord cu mesajele noastre, nici măcar cu unul despre ‘Casetă’, băiatul care a murit!”. Nu doar mesajele au fost interzise, ci și coregrafia, care îi înfățișa pe Lăcătuș și pe Mateuț, plus un mesaj contra ponderii tot mai mari a marketingului în fotbal.
„Intrăm pe teren!”
Â
Furioși pe Argăseală, dar și pe Gigi Becali, pe care îl consideră ca fiind omul din spatele acestor măsuri, ultrașii au trecut la amenințări: „Dacă nu ne lăsați cu coregrafia, intrăm pe teren! N-aveți niciun motiv să o interziceți!”. Fanii au intrat până la urmă la meci, însă doar în ideea de a-i convinge pe toți cei din Peluza Sud să părăsească arena, lucru care s-a întâmplat undeva în jurul minutului 30.
„Cu La-La în deplasare…”
De cealaltă parte, fanii „câinilor” au putut să desfășoare un banner comemorativ pentru „Casetă”, rivalul dispărut: "Casetă, prieten sau rival, unul dintre noi”. Nu a fost uitat nici Bonetti, cu un mesaj cu trimitere directă la acționari: „Bonetti a uimit contestatarul”. În plus, ultrașii roș-albi s-au inspirat și din clipul ProSport în mesajul: „Cu ‘La-La’ în deplasare, doar ‘români’ de peste hotare” .
Â