Pena și Perendija și-au făcut bagajele! **Cei doi jucători au părăsit Oțelul. Unde vor ajunge:
UPDATE 16.30: Marius Pena a ajuns la o înțelegere cu cei de la FC Baku și astăzi a semnat contractul, iar luni va fi înregistrat
După despărțirea de Râpă, Oțelul va mai pierde alți doi jucători. Milan Perendija și Marius Pena s-au înțeles cu Mordovia Saransk, respectiv FC Baku și vor semna, cel mai probabil luni, noile angajamente.
Dorit insistent de Becali la Steaua, nu și de staff-ul tehnic, atacantul a ales Azerbaijan-ul, acolo unde va fi coleg cu fostul craiovean Winston Parks, dar și cu un brazilian cu nume celebru, Juninho.
Munti, primul transfer din Liga 1
Așa cum ProSport v-a anunțat ieri, Dorinel Munteanu și-a fixat prima țintă din Liga 1 – Milan Perendija (27 de ani, Oțelul Galați) -. Tehnicianul român are o misiune imposibilă la Mordovia Saransk, echipă care se află pe ultimul loc în prima ligă rusă, la 8 puncte de salvare.
Principala problemă a formației fostului tehnician al Oțelului și al lui Dinamo pare a fi apărarea, astfel că acesta încearcă să aducă jucători valoroși, în care să aibă încredere. Informația prezentată de ProSport a fost confirmată de tehnician, la Dolce Sport. Fundașul sârb s-a alăturat deja lotului condus de Munti în cantonamentul din Cipru și va semna un contract valabil până în vară.
„Da, este adevărat. Aveam nevoie de un fundaș central valoros și trebuia să ne încadrăm în bugetul impus de club. De aceea am optat pentru Milan. Sper să ne ajute să ne salvăm de la retrogradare„, a explicat tehnicianul pentru Dolce Sport.
450 de mii de euro este cota de piață a lui Milan Perendija (transfermarkt.de)