Penescu, atacat cu ouă!

FC Argeș a pierdut sâmbătă derby-ul județean cu Dacia Mioveni
(0-1) și a ratat orice șansă la promovare. La final, furioși că
favoriții vor juca și la anul în Liga a II-a, fanii și-au vărsat
năduful pe finanțatorul Cornel Penescu, dar și pe jucătorul Iulian
Tameș, ambii aflați la tribuna oficială.

Dacă în timpul jocului i-au strigat antrenorului Cristi Negru
să-și dea demisia, ultimul fluier al arbitrului Radu Petrescu i-a
găsit strânși pe suporteri la tribuna oficială. Aici au început
să-l înjure pe Cornel Penescu, considerat vinovat de tot ceea ce se
întâmplă cu FC Argeș. Cum patronul plecase deja, pe mâna fanilor a
intrat Iulian Tameș, care a urmărit meciul din tribună alături de
copii și de soție. Vedeta piteștenilor a fost luată în colimator de
fani, care i-au reproșat că el și coechipierii nu pun osul să
promoveze, până la urmă mijlocașul fiind pălmuit de un
suporter.

Trei
suporteri au fost amendați

Fanii piteșteni s-au dus apoi în spatele tribunei oficiale și,
în timp ce forțau intrarea în parcare, au aruncat cu ouă înspre
mașinile de lux, sperând să o nimerească pe cea a lui Penescu. După
meci, mai mulți susținători s-au dus la casa patronului, acolo unde
au scandat împotriva lui și i-au aruncat cu ouă în curte. Pentru
aceste incidente, Poliția a arestat trei suporteri, pe care i-a
amendat cu câte 1.000 de lei.

Publicat: 10 05. 2010, 09:10
Actualizat: 10 05. 2010, 09:10