Penescu e revoltat: „În loc să ne dea bani nouă, Dacia îi sponsorizează pe Udinese!”

Finanțatorul formației FC Argeș, Cornel Penescu, a precizat că nu înțelege de ce Dacia sponsorizează o echipă din Italia, Udinese Calcio, iar formația pe care o patronează și Dacia Mioveni nu sunt susținute de constructorul de la Mioveni.

Oficialul piteștenilor crede că echipa fanion a Argeșului ar trebui sponsorizată în detrimentul formației italiene, care oricum nu este o forță pe plan european.

"Nu mi se pare normal ca Uzinele Dacia – Renault să sponsorizeze o echipă din Italia, pe Udinese, care nu este o forță în fotbalul european și chiar italian, și echipe de aici precum Dacia Mioveni și FC Argeș să fie ignorate", a declarat Penescu.

Publicat: 05 01. 2009, 14:37
Actualizat: 05 01. 2009, 15:39