Penescu, Făcăleață și Constantin speră să iasă din arest

Penescu, Făcăleață și Constantin speră să iasă din arest
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tribunalul Prahova a decis, astăzi, să înlocuiască măsura
arestării preventive referitoare la Cornel Penescu, Liviu Făcăleață
și Gheorghe Constantin, cu interdicția de a părăsi țara. Hotărârea,
care nu este definitivă, a fost deja atacată cu recurs de către
procurori, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Ionela Alina Anton,
cei trei inculpați în dosarul „Mită în fotbal”, au obligația să
apară în fața instanței de judecată ori de câte ori sunt chemați.
De asemenea, Penescu, Făcăleață și Constantin trebuie să se
prezinte la poliție conform programului de supraveghere stabilit,
să nu își schimbe domiciliul fără acordul instanței, să nu dețină,
să nu folosească și să nu poarte niciun fel de armă și să nu
comunice în niciun fel cu ceilalți inculpați sau cu martorii din
dosarul aflat pe rol.

Pe de altă parte, lui Gheorghe Constantin i s-a interzis
desfășurarea oricărei activități în cadrul Comisiei Centrale a
Arbitrilor.

„S-a dispus punerea în libertate a celor trei, dacă nu sunt
arestați ori reținuți în altă cauză, după rămânerea definitivă a
încheierii. Li s-a atras atenția inculpaților că, în cazul
încălcării cu rea-credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor
dispuse de instanță, măsura obligării de a nu părăsi țara va fi
înlocuită cu măsura arestării preventive”
, a declarat
purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova.

Cererea de recurs a procurorilor de la DNA Pitești va fi judecată
la Curtea de Apel Ploiești.

Cornel Penescu a fost arestat la data de 16 aprilie, fiind acuzat
de dare de mită, cumpărare de influență și inițiere și constituire
de grup infracțional organizat. Pe lângă finanțatorul clubului FC
Argeș, au mai fost trimiși în judecată în stare de arest, fostul
președinte CCA, Gheorghe Constantin, și fostul director general al
firmei Pic, Liviu Făcăleață. În același timp, Penescu mai este
trimis în judecată în două dosare.

Prin urmare, în 11 septembrie, Cornel Penescu a fost trimis în
judecată sub acuzația de instigare la mituirea unor inspectori
financiari din județul Argeș. Obiectivul finanțatorului lui FC
Argeș era un control superficial la firmele unde deține
acțiuni.

La 29 septembrie a urmat acuzarea lui Penescu pentru dare de mită
către fostul inspector ITM Argeș, Florian Anghelina, trimis și el
în judecată. Cornel Penescu i-ar fi oferit lui Anghelina suma de
1.000 de lei, pentru ca acesta din urmă să efectueze un control
sumar la sediul firmei Pic, în urma căruia să nu semnaleze
încălcările legislației muncii și, de asemenea, să nu aplice
sancțiuni contravenționale.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×