„Penibil, cel mai prost pe care l-am văzut de când sunt antrenor”. Stoican, reacție dură. Ce l-a deranjat
Învins clar de FCSB, 4-0, la câteva luni de la momentul în care trimitea titlul la Cluj după un succes cu 1-0 la Iași, Flavius Stoican (41 de ani) nu a căutat scuze pentru înfrângerea de pe Arena Națională și a avut o reacție dură când a fost întrebat despre starea gazonului de pe cel mai mare stadion al țării.
Moldovenii au fost depășiți clar la toate capitolele, au ratat, prin Andrei Cristea, șansa de a egala la unu, iar Stoican pune înfrângerea pe seama supraevaluării propriilor forțe: „Putem atinge țeluri îndrăznețe, dar mai avem de muncit. Poate am supraevaluat posibilitățile noastre. Se putea mai mult, chiar dacă scorul arată cum arată. La 1-0 am avut șansa să revenim, am avut ocazii la 2-0… Am luat goluri numai pe posesia noastră. Trebuie să fim mai așezați. A fost greu și campionatul trecut, până au venit jucătorii precum Jo Santos, Qaka… Și jucătorii de acum pot ajunge departe, dar numai dacă muncesc mult. Vreau să pasăm, să jucăm pentru oamenii de acasă, oamenii de pe stadion”, a spus tehnicianul din Copou, la Digi Sport.
Gazonul deplorabil de pe Arena Națională a fost laitmotivul, cu Mihai Stoica, Tibor Selymes și Andrei Cristea acuzându-l, iar Stoican nu face notă discordantă: „Este cel mai prost teren pe care l-am văzut vreodată în Liga 1, de când sunt antrenor. Penibil!”, a mai declarat fostul fundaș dreapta.