Penibil-patrioții
Federalii acționează ca în bancul cu „de ce n-ai șapcă?“. Astfel, au găsi soluția stopării CFR-ului: limitarea numărului de jucători străini înscriși pe foaia de joc. Celelalte acțiuni n-au fost suficiente. Așa se explică și insistența lui Ando pentru Dănciulescu sau Dică.
S-a obișnuit să transfere fotbaliști de valoare, în general din străinătate, și trebuie să păstreze standardul când se orientează pe piața internă. Sigur că intenția șefilor fotbalului vine împotriva Codului Muncii și a liberei circulații a persoanei. Nu ne așteptăm ca ei să fie sensibili la argumente legale. Și nici la cele de logică primară: de ce ar putea, de exemplu, domnul Turcu să ridice blocuri cu o brigadă de taiwanezi și nu ar avea voie să angajeze fotbaliști de aceeași naționalitate pentru fiecare post din primul „11“ al lui Dinamo?
Răspunsul e gargară: pentru protecția echipei naționale.
Doar că în locul străinilor nu vor apărea peste noapte noi stele mioritice, ci gloabe eșuate actualmente în umbra Ligii I. Dacă tot vor să asigure o perspectivă fotbalului nostru, ar fi mai potrivit să oblige cluburile nu să stopeze importul de valoare, ci să aloce pentru centrele de copii măcar jumătate din suma primită din drepturile TV.