Peniu:** „Cristocea vrea să stea la Viitorul până îi crește barbă și să primească bani fără muncă”

Peniu:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FC Viitorul Constanța, Paul Peniu, a declarat, marți, că jucătorul Vasilică Cristocea, care a deschis un litigiu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv cu propriul club, vrea să stea la echipă „până îi crește barbă și să primească bani fără muncă”.

De asemenea, Peniu susține că atacantul are „mari carențe de educație”. „El vrea să stea la Viitorul până îi crește barbă și să primească niște bani pentru care nu muncește. Toată această poveste este cusută cu ață albă și arată caracterul acestui băiat. Sunt jucători la cluburi mari din țară cu restanțe de luni de zile și nu au depus niciun memoriu, iar el cu banii la zi ne dă în judecată la TAS. Pentru ce? Pentru niște suspiciuni că la un moment dat am dori să-i reziliem contractul, care nu pot fi probate. Are mari carențe de educație. Când i-am oferit contractul pe cinci ani (n.r. – în anul 2010), deși avea o anumită vârstă, ne-am gândit că va rămâne apoi în structurile Academiei, dar am văzut ce fel de om este”, a spus președintele clubului constănțean.

El a adăugat că în contractul lui Cristocea există o clauză conform căreia oricare dintre părți poate rezilia contractul dacă nu mai este mulțumită. „Primul lucru care mă surprinde este comunicatul emis de AFAN. Nu țin mine când au mai făcut astfel de acțiuni. Al doilea pleacă de la premisa că noi am fi depus un document de încetare a contractului, ceea ce nu este adevărat. Noi i-am dat o astfel de înștiințare jucătorului, iar acesta s-a dus personal la AFAN și la Ligă pentru a depune acest act. Există o clauză în contractul lui Cristocea prin care poate fi reziliat unilateral contractul dacă una din părți nu mai este mulțumită. Iar modul în care s-a pregătit Cristocea în ultimul an a lăsat foarte mult de dorit. Din luna iulie, după ce am promovat, contractul lui Cristocea s-a dublat, are contract de Liga I și este cu banii la zi, chiar dacă el nu a jucat niciun meci în campionat. A participat la toate acțiunile echipei de seniori, nu am procedat ca alte cluburi care își obligă jucătorii să efectueze câte trei antrenamente pe zi. La cum se prezintă la antrenamente, el nu poate juca”, a explicat Paul Peniu.

Viitorul Constanța susține, marți, într-un comunicat de presă, că presupunerile Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), privind intenția clubului de a-i rezilia unilateral contractul lui Vasilică Cristocea, afectează imaginea grupării și pe cea a lui Gheorghe Hagi.

„Presupunerile AFAN-ului legate de intențiile noastre viitoare de a înceta raporturile contractuale cu jucătorul (n.r. – Vasilică Cristocea) nu îl protejează pe acesta, ci afectează imaginea clubului FC Viitorul Constanta și, implicit, a lui Gheorghe Hagi”, susține conducerea FC Viitorul pe site-ul oficial.

Comunicatul de presă remis, luni, de AFAN reprezintă, conform oficialilor constănțeni, „un atac direct la adresa clubului” și urmărește „mai multe interese, inclusiv modificarea Regulamentului pentru Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal”.

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România a anunțat că îl sprijină la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) pe jucătorul Vasilică Cristocea în litigiul acestuia cu Viitorul Constanța, grupare la care activează în prezent.

Conform unui comunicat remis, luni, agenției MEDIAFAX, AFAN îi va asigura lui Cristocea asistența juridică necesară demersului întreprins pe plan internațional după ce instanțele sportive interne au judecat „eronat” memoriul fotbalistului privind denunțarea unilaterală a contractului de către gruparea condusă de Gheorghe Hagi.

Conducerea sinducatului fotbaliștilor susține că, ținând cont de prevederile Regulamentului privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal (RSTJF), clubul Viitorul Constanța riscă interzicerea dreptului de a efectua transferuri de jucători pentru două perioade transfer în cazul în care Cristocea câștigă procesul de la TAS.

De asemenea, conform RSTJF clubul constănțean va fi obligat la plata către jucător a unei compensații reprezentând valoarea totală a drepturilor financiare cuvenite acestuia până la expirarea contractului.

AFAN suspecteză FC Viitorul Constanța că va încerca din nou să rezilieze unilateral contractul lui Cristocea, în vară. „Adăugăm că, deși reprezentanții Viitorului Constanța au susținut la judecata LPF că acest club are nevoie în continuare de Vasilică Cristocea, la finalul anului competițional, fotbalistul va face, ne temem, obiectul unei noi încercări de reziliere unitaterală. Această suspiciune a AFAN provine din injusta precizare regulamentară că un club poate rezilia unilateral contractului unui fotbalist, dacă acesta nu joacă în 10 la sută din partidele oficiale. Solicităm pe această cale FRF modificarea regulamentului, în sensul eliminării acestei reglementări”, se precizează în comunicatul AFAN.

La 15 iulie 2010, Vasilică Cristocea a semnat un contract valabil cinci ani cu clubul Viitorul Constanța.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu,…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×