„Pentru aceste lucruri am fost supărat la final”. Hagi și-a continuat „războiul”: „La 53 de ani am învățat asta. E o glumă sau cum?”

Gică Hagi a avut o intervenție halucinantă la finalul meciului terminat la egalitate de Viitorul, scor 1-1, cu Astra. Antrenorul Viitorului a venit în fața reporterilor la finalul partidei, a vorbit aproximativ un minut și a plecat din senin fără a-și spune supărarea.

A urmat o conferină de presă foarte scurtă în care antrenorul Viitorului a pomenit foarte puțin motivele supărării sale, dar mai multe a avut de spus sâmbătă, prin intermediul unui mesaj: „La 53 de ani am învățat, din păcate, că în fotbal și arbitrii pot trage de timp, nu numai adversarul. Se pierde foarte mult din viteza de joc, lucru care contează enorm în fotbalul modern, cu care ne dorim să concurăm. Nu comentez în niciun fel prestația arbitrilor din timpul jocului, ci ceea ce s-a întâmplat la final. S-au acordat doar 4 minute suplimentare, în condițiile în care, în repriza secundă, au fost 6 schimbări, ceea ce înseamnă din start 3 minute pierdute cu înlocuirea jucătorilor. Înseamnă că pentru restul timpului, pentru toate momentele de pe parcusul partidei, s-a acordat un singur minut, nu? E o glumă sau cum? Mai ales că în minutele de prelungire jucătorii adverși au întârziat și mai mult jocul prin trageri evidente de timp. Pentru aceste lucruri am fost supărat la final, nu din alte motive.

Sunt mândru de echipa mea, de modul în care ea a evoluat în acest play-off. Avem cea mai mică medie de vârstă, de sub 22 de ani, am început fiecare partidă cu cel puțin șapte jucători din cadrul Academiei Hagi, iar alții au intrat mereu pe parcursul jocului. Avem cele mai multe goluri marcate în acest play-off, 12, jumătate dintre acestea fiind înscrise de jucători sub 21 de ani crescuți de Academia Gheorghe Hagi (I. Hagi 3, Cicâldău, Ghiță și Drăguș), iar alte două reușite le aparțin altor doi jucători crescuți și formați la Academie (Vînă și Gavra). Am avut o posesie de 69 la sută în partida cu Astra Giurgiu și am șutat de 21 de ori la poartă”, a declarat Hagi pentru fcviitorul.ro.

În partida cu Astra Giurgiu, FC Viitorul a avut în lot 13 jucători crescuți la Academia Gheorghe Hagi: I. Hagi, Ghiță, Ciobanu, Cicâldâu, Vînă, Gavra, Mățan, Drăguș, Hodorogea, Buzbuchi, Casap, Căpușă, Dumitrescu.

În lotul pentru meciul cu Astra Giurgiu s-au aflat 10 jucători sub 21 de ani: I. Hagi, Ghiță, Ciobanu, Cicâldău, Drăguș, Mățan, De Noiijer, Casap, Căpușă, Dumitrescu, iar șapte dintre aceștia au și evoluat.

 

Publicat: 05 05. 2018, 16:38
Actualizat: 05 05. 2018, 16:39