Pentru Bergodi s-au găsit bani! 2.2 milioane € bugetul pe retur!
Â
Cristiano Bergodi va semna astăzi un contract pe șase luni cu drept de prelungire pe încă doi ani cu Poli
De asemenea, s-a fixat bugetul pentru retur, cifrat la 2,2 milioane de euro și au fost oferite, cel puțin verbal, garanțiile financiare pe care antrenorul italian Cristiano Bergodi le solicită pentru a semna cu Poli. "Președintele executiv Sorin Boca a propus la ședința de săptămâna trecută un buget de 2,5 milioane de euro, dar în cele din urmă am stabilit că ne putem salva de la retrogradare și cu 2,2 milioane de euro până în vară. Dacă până acum s-au făcut doar promisiuni, de această dată acționarii și-au luat un angajament în scris că vor vira banii în contul clubului în câteva zile", a declarat Petru Radu. Președintele CA al lui Poli Iași, Petre Radu, a declarat că jucătorii își vor primi banii pe luna noiembrie în cursul săptămânii viitoare.
"Jucătorii își vor primi banii pe luna noiembrie în câteva zile, iar dacă totul va decurge conform planului stabilit astăzi, în maxim o săptămână vor fi achitate și ratele contractuale aferente lunii decembrie", a precizat președintele CA al Poli Iași, adăugând că jucătorilor li se va propune în scurt timp diminuarea contractelor: "Am discutat în cadrul ședinței și varianta diminuării contractelor jucătorilor, dar vom face acest lucru doar după o discuție cu fiecare în parte". Oficialul din Copou a ținut să sublinieze că la Poli va liniște din punct de vedere financiar în retur. "Domnul Bergodi am înțeles că vrea să fie liniște la echipă, în special din punct de vedere financiar. Asta ne dorim cu toții. Din punctul meu de vedere, tot ce pot să promit este faptul că la Iași va fi liniște în privința finanțării".
Bergodi și Rossi încep antrenamentele mâine
Cristiano Bergodi și asistentul său, Renzo Rossi, vor sosi în această seară în Iași, iar mâine se vor întâlni cu oficialii lui Poli Iași pentru a negocia preluarea conducerii tehnice. Renzo Rossi a spus că rezultatul negocierilor de astăzi depind de stabilitatea financiară a clubului: "Sunt șanse mari să ne înțelegem mâine cu cei de la Poli Iași. Totul depinde de garanțiile pe care conducerea la va da vizavi de stabilitatea financiară a clubului. De luni putem începe treaba la Poli".