„Pentru Lăcătuș”
Juan Toja a reușit treptat să se impună la Steaua. Columbianul dezvăluie că așteaptă cu nerăbdare derby-urile, pentru că își poate pune mai bine în aplicare calitățile tehnice, și speră ca Steaua să prindă cel puțin Europa League.
Juan, cum te simți la Steaua? Vă afectează ce se spune despre Lăcătuș?
Mai am trei ani de contract și sunt bucuros că sunt aici, îmi doresc să fac o treabă cât mai bună acum și pe viitor. Se spun multe, nu numai despre Lăcătuș, ci și despre noi. Nu ne interesează aceste lucruri și fiecare fotbalist încearcă să își facă datoria cât mai bine și să se concentreze la jocul său. Suntem alături de Lăcătuș.
S-a eliberat un loc în cupele europene… Vă gândiți la Champions League sau la Europa League?
Faptul că s-a eliberat un loc de cupele europene, datorită finalei dintre CFR și Timișoara, este important pentru noi și pentru celelalte echipe aflate pe primele șase poziții. Contează să ne calificăm cel puțin în Europa League. Este mai greu pentru Champions League. Cu toate acestea, credem în echipa noastră și conștientizăm că ne așteaptă o lună foarte grea, în care suntem nevoiți să câștigăm foarte multe puncte. Cred că putem, din punct de vedere matematic, dar și fotbalistic, să ne calificăm direct în UEFA Champions League
Cum vezi derby-urile cu Dinamo și cu Rapid?
Faptul că jucăm partide importante pe teren propriu este un avantaj pentru noi, deoarece echipe precum Dinamo și Rapid deschid jocul și își doresc victoria. Astfel, avem spații pentru a juca și pentru a înscrie. Echipele mai mici vin aici de multe ori doar pentru a se apăra. Îmi plac mai mult meciurile cu echipe mari.
E un lucru bun faptul că pentru ultimele etape vor fi aduși arbitri străini?
Poate că aducerea arbitrilor străini este o idee bună. Arbitrii de aici au greșit de foarte multe ori în acest retur, atât împotriva noastră, cât și împotriva altor echipe. Din păcate, în unele momente, erorile arbitrilor au fost incredibile.
Ce părere ai despre întâlnirea cu Oțelul Galați?
Toate partidele sunt dificile în situația noastră. Este multă presiune, avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar credem în echipa noastră. Ultimele două victorii ne-au dat încredere în forțele proprii și ne dorim să obținem trei puncte.
Care sunt cele mai mari dezamăgiri ale tale de la Steaua?
Nu se poate spune că am avut probleme majore la Steaua. Din păcate, am pierdut multe puncte importante total aiurea. Ori am făcut egal, ori am pierdut în ultimele minute de joc. Când începi să pierzi puncte în mod stupid, ajungi să te deranjeze și să ai probleme cu ceea ce este în jurul tău.
Ce îți dorești pe viitor?
Am mereu motivația de a câștiga, de a deveni un jucător mai bun și de a crește, atât ca fotbalist, cât și ca om. Îmi doresc să fiu campion cu Steaua. Știu că acum este dificil să reușim acest lucru, dar suntem motivați să jucăm bine, cu inima, pentru a câștiga.
CASETE
Preferatul lui Lăcătuș!
În urmă cu câteva zile, Marius Lăcătuș atrăgea atenția asupra faptului că regretă lipsa jucătorilor cu personalități puternice din lotul Stelei. Cu toate astea, columbianul pare a fi singurul fotbalist care vorbește permanent cu antrenorul și îi motivează deciziile pe care le ia pe teren sau căruia „Fiara” i se adresează atunci când vrea să transmită indicații tactice în timpul meciului. În plus, mijlocașul a dezvăluit, la lansarea magazinului oficial al Stelei de la Unirea Shopping Center, că îl admiră pe „fotbalistul” Lăcătuș și că la venirea în România a vizionat casete cu „Fiara” când era jucător.Â
„Vreau să câștig și pe Playstation!”
Juan Toja dezvăluie că o parte importantă a personalității sale este ambiția permanentă de a câștiga, indiferent că acest lucru se întâmplă în viața obișnuită, pe teren sau în jocurile pe calculator. „Eu vreau să câștig oricând, indiferent că joc pe Playstation sau cărți. Același lucru se întâmplă și pe teren. Îmi doresc victorii, să câștig campionate, să ne calificăm în UEFA Champions League. Este un lucru normal”, a afirmat mijlocașul sud-american.
„Sunt prieten cu Pedriel!”
Aflat la mii de kilometrii depărtare de casă, Juan Toja spune că își petrece puținul timp liber pe care îl are în București, alături de celălalt burlac din lotul Stelei, Pedriel Suarez, cu care se uită la filme sau se joacă pe Playstation. „Nu prea am timp liber, deoarece am avut multe meciuri în ultima perioadă. Sunt prieten cu toți jucătorii, dar am o relație apropiată cu Pedriel. Ca și mine, el este burlac și nu are familia alături. Încercăm să petrecem mai mult timp împreună, să mergem la filme, să mâncăm, să ne jucăm pe Playstation”, a declarat Toja.
Â