„Pentru mine, titlul cu Poli ar fi ca participarea la Mondialul din ”90″
Antrenorul secund al lui Poli Timișoara, Iosif Rotariu, crede că
echipa alb-violetă a ajuns la maturitatea necesară pentru a câștiga
primul trofeu după cinci ani de investiții sterile în „era
Iancu”.
Ce așteptați de la 2011?
În primul rând să fiu sănătos, iar pe plan fotbalistic aștept ca în
vară, Timișoara să fie campioana României.
Alexa spune că aveți cel mai bun lot din ultimii cinci
ani…
Întotdeauna valoarea lotului se apreciază prin prisma
performanțelor. Nu știu dacă e cel mai bun lot, pentru că în
fiecare an au fost foarte mulți jucători valoroși aici, dar echipa
a căpătat mai multă experiență decât în anii trecuți și cred că
lotul este pregătit pentru a câștiga campionatul.
A
renunțat la Liga pentru Poli
Cu cine vă bateți la titlu?
Din ce am văzut în tur, o impresie bună mi-au lăsat Vasluiul,
Rapidul și Oțelul. Ar mai fi Steaua și Dinamo, care au o tradiție
în fotbal, cu toate că au avut un tur destul de modest.
Mai țineți minte când ați fost ultima dată
campion?
Da, în sezonul 1997-98, cu Steaua. După acel campionat am renunțat
la Liga Campionilor și am venit la Timișoara, în liga a doua, ca
antrenor-jucător. Au trecut 13 ani și este foarte mult, pentru că
eu am fost obișnuit să câștig trofee, îmi place foarte mult
performanța, orice fac, vreau să fiu primul. Sper ca în 2011 să
câștig primul trofeu ca antrenor la Poli.
Ar fi un titlu special?
Aș considera acest titlu echivalentul participării la Campionatul
Mondial din Italia, din 1990. Acestea ar fi cele mai mari
performanțe ale mele, participarea ca jucător la Mondiale și
câștigarea titlului ca antrenor la Poli.