Pentru prima dată, patronii Oțelului explică situația de la echipă.** Ce spun despre proiectul de pe malul Dunării
Pentru prima dată, acționarii Oțelului ies la înaintare și dau garanții că investițiile în echipă vor continua. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, șefii grupării de pe malul Dunării susțin că situația incertă care există în prezent a fost cauzată de unele nereguli găsite în actele echipei.
Totuși, cei de la TNG Group, firma care controlează clubul, dau asigurări că va fi stabilitate la echipă, că au intenții serioase și că își doresc reîntoarcerea lui Petre Grigoraș.
Redăm integral comunicatul oficial al conducerii Oțelului, postat pe site-ul otelul-galati.ro.
Oțelul face performanță sub conducerea TNG Group
27 Februarie 2013
În septembrie 2012 The Nova Group a preluat Fotbal Club Oțelul Galați din dorința de a-l transforma într-un club sportiv competitiv.
Ca urmare a acestei preluări, atât noul acționariat, cât și noua conducere a clubului au decis, ca un demers firesc de business, să analizeze direcțiile strategice pe termen scurt și mediu ale clubului și să le alinieze tendințelor actuale.
În urma rapoartelor intermediare întocmite de auditori externi, au fost constatate anomalii și neconcordanțe, lucru care a determinat conducerea să adopte o sumă de decizii imediate în activitatea clubului.
Menționăm că informațiile apărute în presă în ultimele zile reprezintă dezinformări și tentative de manipulare. Dorim, în numele FC Oțelul Galați, să ne distanțăm de orice demers menit să perturbe activitatea clubului.
Rugăm suporterii Fotbal Club Oțelul Galați să nu ia în considerare zvonurile malițioase care au circulat în presă și precizăm pe această cale că echipa nu a intrat în insolvență, ci dimpotrivă conducerea clubului a asigurat posibilitatea realizării mai multor investiții, cum ar fi achiziționarea bazei sportive Ancora, pentru dezvoltarea continuă a Centrului de Copii și Juniori, a asigurat serviciile mai multor jucători străini pentru prima echipă, iar aceste investiții în oameni vor continua.
De la preluarea clubului, TNG Group a ales ca strategie de comunicare discreția în relația cu mass-media și fanii, dar constatăm că această decizie a fost interpretată ca o dovadă de neimplicare în activitatea și interesele FC Oțelul Galați.
În lumina acestora, considerăm că este momentul pentru câteva clarificări: TNG Group este acționar majoritar al clubului cu un procent de 99,8% din actiuni, iar conducerea executivă autorizată să managerieze societatea FC Oțelul Galați trebuie să îndeplinească obiectivele de business și, în același timp, de performanță sportivă. Așa cum am declarat de fiecare dată, obligația noastră, a TNG Group, este să susținem financiar întregul proiect început în toamna anului 2012.
Dorim să clarificăm și zvonurile cu privire la situația salarială a angajaților clubului și să precizăm că jucătorii, cât și ceilalți angajați ai Fotbal Club Oțelul Galați, sunt cu drepturile salariale la zi. Toate taxele și impozitele datorate statului român sunt, de asemenea, achitate la zi.
În acest context, ne exprimăm dorința de a continua colaborarea cu domnul Petre Grigoraș la cârma echipei de seniori – domnia sa fiind unul dintre tehnicienii preferați de TNG Group, in situația contrară, cu regret vom fi nevoiți să identificăm în regim de urgență o altă soluție viabilă pentru interesele clubului. Echipa Fotbal Club Oțelul Galați are nevoie de un antrenor principal pe banca tehnică, mai ales că a început de câteva zile sezonul de primăvară al Ligii I.
Conducerea clubului dorește o poziționare cât mai bună în campionatul curent, iar cel mai important lucru este să disputăm, cu trofeul pe masă, ultimul act al Cupei României. Pentru îndeplinirea acestei misiuni sportive, TNG Group confirmă pe această cale alocarea tuturor resurselor necesare.
Președinte CA FC Oțelul Galați
Lucian CIOFOAIA