Pentru unii lux, pentru alții chin!** Gigi Becali va sta într-o lojă pusă la punct, în timp ce restul fanilor Stelei vor avea de înfruntat obstacole

Mai este doar o zi până la revenirea Stelei pe stadionul Ghencea, iar lucrările pentru reprimirea echipei roș-albastre în cele mai bune condiții sunt în toi. Cu toate acestea, numai Gigi Becali și ceilalți ocupanți ai lojelor și ai tribunei 0 vor avea parte de un mediu decent, întrucât restul împrejurimilor stadionului au fost lăsate de izbeliște, bălțile fiind multe și dese pe aleile care înconjoară arena.

Câțiva alpiniști utilitari au venit la stadion în cursul zilei de sâmbătă pentru a spăla geamurile de la tribuna oficială și pentru a-l face pe Gigi Becali să se simtă confortabil și să nu mai regrete faptul că nu mai poate profita de luxul de pe Național Arena.

Partida Steaua-Astra va fi LIVE TEXT pe www.prosport.ro duminică, de la ora 20:30 și va fi transmisă de DigiSport.

SURSA FOTO: LIBERTATEA

Publicat: 17 03. 2012, 17:17
Actualizat: 17 03. 2012, 17:18