Pentru unii tată, pentru alții ciumă!** Crăciunescu taie și spânzură printre arbitri

Odată cu schimbarea conducerii CCA s-au modificat și criteriile de judecată ale noilor șefi ai arbitrilor. Elocvent pentru sistemul actual de conducere este modul în care patru arbitri din lotul național au fost decapitați ieri de Ion Crăciunescu, asta în timp ce fiul președintelui CCA, Teo, nu a fost pedepsit în niciun fel pentru gafele de la ultima etapă a ligii secunde.
Ion Crăciunescu (foto) și-a rezervat dimineața de ieri pentru a discuta personal cu mai mulți arbitri, anume cu cei care l-au nemulțumit în ultimele două etape cu prestațiile lor. Vizați erau Marius Avram, Radu Petrescu, Istvan Kovacs, Ovidiu Hațegan, dar și Teodor Crăciunescu. Dintre aceștia, doar Hațegan nu a putut fi prezent, el arbitrând ieri-seară Twente – Odense, în grupele Europa League.

Ecuson FIFA și ești rezervă la Liga 2
Interesant este că, în afara fiului său, toți cei patru centrali convocați ieri de Crăciunescu vor avea ecuson FIFA în 2012. Ieri, președintele CCA a discutat cu fiecare în parte și, chiar dacă aparent le-a dat acestora șansa să își spună părerea despre fazele care i-ar fi incriminat, părerea lor n-a contat. Fiecare a primit câte patru etape de suspendare, iar Hațegan, Kovacs și Avram au primit drept pedeapsă și o delegare-surpriză, ca rezerve, la Liga a II-a.

Radu Petrescu, victima preferată
Încă de când a venit la cârma Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu nu a ascuns că vrea să reformeze total ierarhiile nivelate sub conducerea lui Vasile Avram.
Ținta sa principală este acum Radu Petrescu, central promovat de Avram pe lista FIFA din 2012, dar pe care Crăciunescu nu îl agreează deloc. Petrescu nu a primit niciun meci de când conducerea CCA s-a schimbat, și asta pentru că arbitrul l-a reclamat la FRF pe Patrițiu Abrudan. Observator de arbitri și prieten apropiat al lui Crăciunescu, oficialul l-a înjurat pe central la finalul meciului Sportul – Steaua, după ce între cei doi s-a iscat un conflict pe baza unei faze de joc.


L-am întrebat pe Petrescu dacă el crede că a arbitrat în ultimul an mai bine ca Robert Dumitru sau Colțescu
Ion Crăciunescu, președinte CCA


Ce au greșit și ce măsuri a luat CCA

Istvan Kovacs
ª Rezervă la FC Maramureș – Gloria Bistrița
ª În etapa a 11-a, la FCM Tg. Mureș – Oțelul, Kovacs a fost acuzat de Crăciunescu că nu a acordat nu mai puțin de șase cartonașe roșii. A primit două stele în ProSport pentru prestația sa.

Ovidiu Hațegan
ª Rezervă la FC Timișoara – FC Argeș
ª În etapa a 11-a, la Astra – FC Vaslui, nu a dat câte un penalty pentru cele două echipe. A primit o stea în ProSport pentru prestația sa.

Marius Avram
ª Rezervă la Callatis Mangalia – Săgeata Năvodari
ª I-a dat eronat al doilea „galben” lui Apostol Muzac (Chiajna) în Voința Sibiu – Concordia Chiajna 1-0. A primit două stele în ProSport pentru prestația sa

Teo Crăciunescu

ª Central la FC Olt – Juventus București
ª În ultima etapă din Liga a II-a, la Săgeata Năvodari – Snagov, la 1-0 pentru gazde, le-a acordat un penalty ilfovenilor și l-a eliminat pe portarul dobrogenilor, ambele decizii fiind greșite.

Publicat: 04 11. 2011, 09:07
Actualizat: 04 11. 2011, 09:12