Pepe, peste Costea

Steaua a învins la Craiova și pentru că, în duelul principalelor guri de foc ale celor două echipe, Pepe Moreno i-a luat fața lui Florin Costea. Datele tactice ale partidei dovedesc faptul că sud-americanul a fost omul meciului

E adevărat, dacă stăm să privim statistica, nu cu mult. La pase reușite sunt sensibil la fel, la intercepții e egalitate, la pase utile de asemenea, iar până și la șuturi pe poartă, poate cea mai utilă parte a respectivei statistici din moment ce subiecții monitorizați au fost doi atacanți, scorul e 1-1.

Numai că, până la urmă, sec, dar adevărat, cea mai importantă parte a realizărilor celor doi e ceea ce stă scris pe tabelă la sfârșit. Acolo unde doar numele columbianului Stelei e trecut. Din ofsaid sau nu, sud-americanul a reușit să marcheze, și asta contează. Cea mai notabilă realizare a olteanului a fost o bară, frumoasă ce-i drept, dar complet neimportantă în economia scorului final. Și, ca să respectăm cifrele până la capăt, Pepe primește chiar și titlul de jucătorul meciului. Meritat sau nu, a marcat un gol, și pentru asta se joacă fotbal, nu-i așa?


Publicat: 28 04. 2008, 21:46
Actualizat: 29 04. 2008, 15:46