Pepe vine gratis!

Steaua a reușit să acopere și singurul post pentru care
Stoichiță nu avea soluție: rezerva lui Kapetanos. Aseară, Pepe
Moreno și-a rezolvat problemele contractuale, Independiente
înțelegându-se cu America de Cali, iar în cel mai scurt timp
atacantul columbian va ajunge în cantonamentul roș-albaștrilor din
Antalya.
Finanțatorul Becali s-a ținut de cuvânt și îi întărește lotul lui
Stoichiță, titlul fiind ținta numărul unu. Aseară, președintele
Argăseală aștepta ca oficialii lui Independiente să confirme că nu
au niciun fel de pretenție financiară.

„Vin fără
bani!”

Roș-albaștrii nu vor plăti niciun euro pentru transferul vârfului,
având din vară prima opțiune de cumpărare. Contactat de ProSport,
Pepe Moreno a dezvăluit că nu-i mai lipsesc decât biletele de
avion: „America s-a înțeles cu Independiente și mă lasă să plec la
Steaua fără niciun ban, deocamdată. Acum nu-mi rămâne decât să
aștept să mă sune președintele ca să-mi spună ce trebuie să fac mai
departe. Mai trebuie doar să-mi rezolv problemele cu viza și în
două-trei zile voi fi în sfârșit în cantonament în Antalya!”.

„Sunt
mulțumit cu 10.000 pe lună”

După finalul jocului cu Rijeka, vestea a ajuns și la urechile lui
Stoichiță. Președintele Argăseală a discutat cu antrenorul despre
venirea lui Pepe: „Mihai, cred că am mai rezolvat un transfer. În
două-trei zile o să-l ai și pe Pepe Moreno la antrenamente! Mai
trebuie să așteptăm doar confirmarea oficială din partea celor de
la Independiente”. Jucătorul este dispus să accepte și salariul
impus de patronul Becali. „Chiar nu mă interesează cât voi încasa
la Steaua, sunt mulțumit cu 10.000 de euro pe lună. Dorința mea de
a ajunge la Steaua este mai importantă decât pretențiile
financiare”, a mai dezvăluit Pepe Moreno pentru ProSport.

Vin
să ajut Steaua să câștige campionatul și să evolueze în Champions
League. M-am simțit foarte bine la această echipă și din acest
motiv am decis să mă întorc”
,
Pepe Moreno.

„Dacă
lucrurile decurg normal, iar ei sunt mulțumiți de mine, din vară
pot fi definitiv jucătorul Stelei”
, Pepe
Moreno.

Publicat: 06 02. 2010, 09:10
Actualizat: 06 02. 2010, 20:32