Peralta și-a prelungit contractul cu CFR Cluj**
Mijlocașul argentinian Sixto Peralta și-a prelungit contractul
cu gruparea CFR Cluj, noua înțelegere urmând să expire la finalul
sezonului viitor, informează site-ul oficial al campioanei
României.
„Suntem deosebit de bucuroși că «Mumo» va lupta alături
de noi și în acest an și cu siguranță prezența sa în echipă e un
motiv în plus să credem că ne putem atinge obiectivele
propuse”, se arată în comunicatul postat pe site-ul
oficial, www.cfr1907.ro.
Jucătorul în vârstă de 31 de ani evoluează pentru CFR Cluj din
2008, el reușind să înscrie cinci goluri în cele 55 de partide
disputate în Liga I.
Peralta a mai evoluat de-a lungul carierei la Huracan, Racing
Club, Torino, Ipswich Town, Santos Laguna, Tigres și River Plate.
De asemenea, în 2000, Peralta a fost transferat de Internazionale
Milano, însă jucătorul a evoluat sub formă de împrumut pentru AC
Torino (2000-2001), Ipswich Town (2001-2002) și Racing Club
(2002-2003).