Pericol la Vaslui!** FIFA amenință cu MĂ‚SURI DURE! Echipa ar putea fi depunctată sau chiar exclusă din campionat

Finalul de an vine cu probleme mari pentru Vasluiul lui Adrian Porumboiu. Moldovenii sunt amenținați de FIFA cu amenzi, depunctări și chiar excluderea din campionat în cazul în care nu respectă decizia TAS în scandalul cu Marko Ljubinkovic. Galben-verzii nu vor să-i plătească sârbului niciun ban, motivând că LPF le-a dat dreptate.

La aproape doi ani de la începutul conflictului dintre FC Vaslui și Marko Ljubinkovic, oficialii moldoveni sunt puși într‑o situație aproape imposibilă. Săptămâna trecută, fix în ziua în care fotbaliștii lui Viorel Hizo pierdeau la Zürich (0-2), TAS hotăra că echipa lui Porumboiu trebuie să îi plătească fotbalistului sârb 470.000 de euro. Decizia tribunalului sportiv e definitivă, iar FRF a fost deja informată. Începând cu 15 decembrie, vasluienii au la dispoziție 30 de zile pentru a-i achita fotbalistului banii, în caz contrar vor fi amendați, mai apoi depunctați, putându-se ajunge chiar la retrogradarea și excluderea echipei!

Nu recunosc decizia TAS

Oficialii vicecampioanei nu recunosc însă decizia Curții de la Lausanne și contraatacă. Aceștia susțin că LPF le-a dat dreptate în România și că nu ar trebui să-i plătească niciun ban lui Ljubinkovic, ci că fotbalistul le-ar fi dator. Aceștia susțin că sârbul trebuie să achite, conform unei hotărâri luate de comisiile din România, 500.000 de euro.

„Am să-i dau 470.000 de euro lui Ljubinkovic, pe care o să-i dau, dar și Ljubinkovic are să-mi dea mie 500.000 de euro, pe care o să-i iau”, Adrian Porumboiu, patron SC Vaslui pentru Pro TV

La începutul anului 2010, Marko Ljubinkovic a plecat de la Vaslui din cauza întârzierilor salariale. Mai târziu, FIFA i-a dat dreptate, la fel cum a făcut și TAS săptămâna trecută

Publicat: 21 12. 2011, 09:00
Actualizat: 21 12. 2011, 09:01