Perjă și-a intrat în rol!** „Mi-am dorit mult să revin la Rapid! Sper să trăiesc din nou clipe minunate aici”

Fostul fundaș al formației Rapid, Dănuț Perjă, a fost prezentat, vineri, într-o conferință de presă, ca noul team-manager al echipei, el declarând că a acceptat propunerea venită din partea președintelui Constantin Zotta și a antrenorului Răzvan Lucescu fără a se gândi prea mult.

Le mulțumesc domnului Zotta și lui Răzvan Lucescu care mi-au propus să revin. Mi-am dorit foarte mult, pentru că am petrecut momente minunate aici. Prima dată mi-am dorit să ajung antrenor secund sau antrenor la echipa a doua, dar am primit această ofertă de team-manager și am acceptat cu plăcere fără să mă gândesc. Sper să trăiesc din nou clipe minunate aici și să ajut și eu la îndeplinirea obiectivelor clubului„, a spus Perjă.

Antrenorul Răzvan Lucescu s-a arătat foarte mulțumit de venirea lui Perjă în staful clubului Rapid. „Sunt foarte mulțumit că la echipă se întoarce un jucător care e emblematic pentru Rapid, a făcut parte din echipe care au adus rezultate acestui club. Sunt convins că va fi alături de jucători, că va fi o prezență utilă, pentru că este nevoie de oameni care să facă legătura între echipă și club„, a explicat Lucescu.

Președintele Constantin Zotta speră că Perjă va câștiga cel puțin la fel de multe trofee ca și conducător, precum a făcut-o ca jucător al Rapidului. „Noutatea noastră se numește Dănuț Perjă. A venit alături de noi să ne ajute. Sunt convins că va face o legătură între echipă și staful administrativ. Este un fost jucător care a lăsat multă sudoare la Rapid, a ridicat multe trofee și sper să câștige cel puțin tot la fel de multe din actuala poziție de team-manager”, a spus Zotta.

Mediafax

Publicat: 02 12. 2011, 21:32
Actualizat: 02 12. 2011, 21:34