„Pescarul” adus de Mircea Rednic la Dinamo s-ar întoarce în România! FOTO | Cum arată acum Leo Bartalsstovu, singurul feroez care a jucat în Liga 1

Kaj Leo í Bartalsstovu (28 de ani) nu a plecat din România în cele mai bune condiţii, dar spune că s-ar întoarce dacă s-ar ivi ocazia. Mijlocaşul din Insulele Feroe a fost pus pe liber de Dinamo după ce Mircea Rednic fusese îndepărtat.

A venit un alt antrenor, care a reununţat la mai mulţi jucători, printre care s-a numărat şi el. Bartalsstovu recunoaşte că a privit cu ochi buni venirea în România, în 2016, şi şi-ar fi dorit să stea mai mult. Din păcate pentru el, experienţa de la Dinamo s-a încheiat după mai puţin de jumătate de an.

”Sunt şi bune şi rele, atât Dinamo, cât şi Bucureştiul au fost speciale pentru mine. Fanii au fost incredibili. În mare, am amintiri frumoase din România. Aş fi vrut să stau mai mult de 6 luni, dar acesta este fotbalul. Da, această experienţă nu m-a făcut să urăsc România. Aş reveni dacă s-ar ivi oportunitatea”, a declarat Kaj Leo í Bartalsstovu pentru gsp.ro.

Mijlocaşul din Insulele Feroe a jucat pentru Dinamo în 8 partide şi s-a remarcat cu o pasă de gol. În momentul de faţă, el evoluează pentru Valur Reykjavík, formaţie din prima ligă din Islanda. Transfermarkt îi oferă o cotă de piaţă de 100.000 de euro.

Publicat: 11 10. 2019, 19:17