„Peseiro a adus jucători propuși de scouterii lui Manchester, dar care nu au treabă cu fotbalul!”
George Copos nu poate trece peste greșelile manageriale făcute în vara anului trecut și aduce aminte de acestea de fiecare dată când are ocazia. Patronul Rapidului consideră că mulți din fotbaliștii aduși pe bani mulți nu au vocație pentru sportul pe care îl practică.
"S-au cheltuit 7-8 milioane de euro pe jucători în vara anului trecut. Și sunt jucători care nu știu să joace fotbal. Avem în lot și jucători care nu sunt mercenari, un Maftei, un Lazăr, care sunt dedicați. Dar sunt și unii aduși de marele Peseiro, și recomandați de scouterii lui de la Manchester United, care nu au nicio legătură cu fotbalul", a menționat acționarul rapidist.