Peseiro: „Nicio înfrângere nu ne va distruge încrederea în noi”
În ciuda zvonurilor că postul său la Rapid depinde de calificarea echipei în grupele Cupei UEFA, Jose Peseiro (foto) a apărut foarte calm la conferința de ieri. „Nicio înfrângere nu ne va distruge încrederea în noi, în ceea ce vrem să facem de acum înainte, pentru că avem jucători buni și vom construi o echipă mare cu care cred că vom câștiga campionatul“, a declarat antrenorul lusitan. Peseiro a vorbit apoi despre partida de mâine contra celor de la Wolfsburg: „Știm că este un meci dificil, dar unul dintre obiectivele noastre este accederea în grupele UEFA. Echipele germane sunt bune, însă cred că vom câștiga împotriva celor de la Wolfsburg“. Pentru a salva aparențele, Constantin Zotta a ținut să-l asigure pe tehnicianul portughez de față cu ziariștii că postul său la Rapid nu este în pericol. „No problem, mister!“, i-a transmis Zotta lui Peseiro, făcându-i un semn că totul este OK. „Nu există nemulțumiri în ceea ce-l privește pe Jose Peseiro. Nimeni nu e fericit atunci când pierde echipa, dar îl susținem pe antrenor“, a declarat oficialul rapidist.