Peseiro ține la bani!

Giuleștenii nu mai scapă de Jose Peseiro, iar unul dintre asistenții săi ne-a dezvăluit că antrenorii nu au de gând să renunțe la Rapid.

„Trebuie să se decidă până luni (n.r. – mâine) I-am făcut o nouă ofertă de reziliere unilaterală a contractului”, spun rapidiștii. Portughezul joacă însă tare la negocieri și cere 500.000 de euro pentru el și secunzii lui. Giuleștenii le oferă însă cu mult mai puțin: în jur de 300.000. În aceste condiții, Rapid își va relua pregătirile din ianuarie tot cu Jose Peseiro ca antrenor.

Jose Peseiro nu a plecat încă în Portugalia, o va face însă marți, după ce mâine va avea o nouă întrevedere cu președintele CA al Rapidului, Constantin Toma, dar și cu președintele clubului, Grigore Sichitiu. Oficialii din Grant nu vor primi însă vești bune din partea tehnicianului. Acesta nu are de gând să rupă contractul cu Rapid, decât în condițiile impuse de el. „Jose Peseiro a cerut 300.000 de euro numai pentru el ca să plece, mai vrea alți bani și pentru secunzii lui. Noi nu putem să-i oferim suma cerută”, spune fostul vicepreședinte al CA al Rapidului, Alexandru Bunea, care a fost prezent la ultima întâlnire cu portughezul.

„Vrem să facem treabă la Rapid“

Unul dintre secunzii lui Jose Peseiro în Giulești, Pedro Caixinha, ne-a anunțat că din ianuarie vor reveni la antrenamente! „Din ce am discutat cu Jose Peseiro, ne vom prezenta la reunirea lotului, pe 12 ianuarie. Nu plecăm, vrem să facem în continuare treabă la Rapid”, spune Caixinha.

Fără amenzi pentru „grăsuți”

Veste bună pentru jucători în cazul în care Peseiro va rămâne la echipă și în retur. Tehnicianul lusitan a găsit o metodă interesantă de a-i pedepsi pe fotbaliștii care se vor întoarce din vacanță cu ceva kilograme în plus. „Nu vom da amenzi. Însă cei care vor veni cu surplus de kilograme, vor fi nevoiți să urmeze un program mai drastic de antrenamente”, a spus unul dintre secunzii lui Peseiro.

Despotovic s-a intoxicat!

Ranko Despotovic, fostul atacant al Rapidului, a suferit o toxiinfecție alimentară după o cină la care jucătorii Murciei și-au luat la revedere de la antrenorul Javier Clemente. Pentru că și alți 12 coechipieri au pățit același lucru, partida Murcia – Celta Vigo, care ar fi trebuit să aibă loc aseară, a fost amânată.

"Nu plecăm de la Rapid. Ne vom prezenta în ianuarie la reunirea lotului" – Pedro Caixinha, secund Rapid

"Luni voi discuta cu oficialii Rapidului. Am luat o decizie, dar nu pot să v-o spun acum" – Jose Peseiro, antrenor Rapid

Publicat: 21 12. 2008, 08:47
Actualizat: 21 12. 2008, 08:50