Peste 150 de jandarmi vor asigura ordinea la Supercupa României

Peste 150 de jandarmi vor asigura, duminică, măsurile de ordine
publică la meciul de fotbal dintre CFR Cluj și Unirea Urziceni,
contând pentru Supercupa României, care va avea loc pe stadionul
„Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Gruparea
Mobilă de Jandarmi, cei peste 150 de jandarmi din cadrul grupării
vor asigura măsurile de ordine publică în zona apropiată
stadionului.

Conform sursei citate, spectatorilor le este interzis să
introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torțe,
arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la acțiuni de tulburare a
ordinii publice sau care pot duce la producerea actelor de
violență.

De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită
la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări
de orice fel și la violență publică.

Totodată, spectatorilor le este interzis să arunce cu obiecte în
teren sau în direcția altor spectatori, să sară gardul care
delimitează spațiul de joc sau să intre pe spațiul de joc, să
deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de
desfășurare a meciului, să împiedice acțiunea forțelor pentru
asigurarea sau restabilirea ordinii publice.

Meciul dintre echipele CFR Cluj și Unirea Urziceni, contând
pentru Supercupa României, va avea loc duminică, de la ora 20.30,
pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

Mediafax

Publicat: 16 07. 2010, 19:05
Actualizat: 16 07. 2010, 19:19