Peste 400 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la derbyul Dinamo – Steaua, programat, duminică, de la ora 20.30, pe Stadionul Dinamo, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Potrivit comunicatului remis de Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.00 doar pe bază de bilete și invitații.
Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator.
Pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces. Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice.
Interdicții pentru fani
De asemenea, Jandarmeria precizează că legislația în vigoare interzice persoanelor fizice deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice așadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă. Este interzisă afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență. Este interzis accesul în stadion cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecționate pentru tăiere, împungere sau lovire.
Derbiul Dinamo – Steaua are loc, duminică,de la ora 20.30, în etapa a XVIII-a a Ligii I.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER