Peste 500 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura ordinea publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la meciul Steaua – Rapid, programat, duminică, de la ora 20.30, pe Stadionul Steaua, în cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I.
Potrivit unui comunicat de presă al Jandarmeriei remis, vineri, agenției MEDIAFAX, accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.00 doar pe bază de bilete și invitații.
Pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces. Fanilor li se recomandă să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislația în vigoare interzice persoanelor fizice deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice așadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.
Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum și refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societãții specializate de protecție și pazã sau al forțelor de ordine. De asemenea, este interzis accesul în stadion cu materiale pirotehnice, substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite ori alte obiecte confecționate pentru tăiere, împungere sau lovire și afișarea de inscripții care incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări și violență.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER