Petiție pentru prime!** „Pe Gigi nu-l mai interesează soarta noastră!”

Prins în războiul cu fostele glorii, Gigi Becali nu mai are timp
de echipă. Cum problemele financiare continuă să-i macine pe
jucători, șeful din Pipera își anunțase la mijlocul acestei
săptămâni o scurtă vizită în cantonamentul din Ghencea, pentru a da
câteva explicații.

La începutul săptămânii, conducerea și-a anunțat jucătorii:
„Miercuri vine patronul! Stați liniștiți, problema banilor se va
rezolva”. Însă fotbaliștii nu așteptau doar bonusurile financiare,
ci și o discuție în particular: „Nu e deloc alături de noi, nu îl
mai interesează soarta noastră. Am fi vrut să vorbim și alte
lucruri cu el, nu doar despre bani”.

Cu jalba în
proțap

Și, totuși, banii sunt primul punct pe ordinea de zi a discuției pe
care jucătorii o așteaptă ca pe o mană cerească. În vestiar, ei au
alcătuit, de comun acord, un Regulament de Ordine Interioară.
Pentru a fi valabil, acesta trebuie să fie agreat și semnat de
patron. „Nu știm nimic, nicio dată exactă când trebuie să
luăm primele. Poate să ne taie oricând din salariu sau să ne
trimită la echipa a doua, nu avem și noi un regulament al
nostru”
, și-au justificat jucătorii demersul. Jucătorii
mai sunt deranjați și de faptul că Becali nu a mai venit la niciun
antrenament al lor: „S-a schimbat mult! Înainte mai venea
pe la noi la stadion, mai făcea o glumă, atmosfera se mai
destindea, era altfel. Noi nu nu plângem de bani, că banii îi luăm,
dar câteodată mai contează și o vorbă bună”
, au povestit
surse din vestiarul stelist.

Au intrat
primele

Aseară, elevii lui Stoichiță și-au văzut, în sfârșit, în cont
bonusurile de la victoriile cu Ceahlăul și Oțelul Galați, în
valoare de 4.000 de euro. Dacă înving în partida cu Poli Iași,
roș-albaștrii vor primi și restul de bani, prima de 2.000 de euro
de la Mediaș. Astfel, bonusurile încasate ieri au încheiat un sezon
financiar negru, campionatul trecut jucătorii neprimind nicio
recompensă.

Publicat: 16 10. 2009, 12:30
Actualizat: 16 10. 2009, 18:01