Petre Grigoraș a revenit în Liga 1: „Sunt bucuros! Mi-a fost dor de fotbal”. Antrenorul a glumit pe seama transferurilor: „Aș vrea trio-ul MSN”

  • Noul antrenor al mureșenilor povestește cum a fost perioada în care nu a avut angajament și ce planuri are cu ASA.
  • Un loc un play-off și câștigarea Cupei României sunt obiectivele lui Petre Grigoraș la Târgu Mureș.

Petre Grigoraș a antrenat ultima dată în 2014, când a plecat la finalul turului de la Pandurii Târgu Jiu. Antrenorul spune că i-a lipsit Liga I. „Mi-a fost dor de fotbal. Mi s-a părut că a trecut enorm de mult de când nu am mai antrenat, dar sunt și astfel de perioade în viața unui antrenor. Fiind mai puține echipe și antrenori mulți, se mai întâmplă să stai și la rând. N-a fost o perioadă ușoară, dar mă bucur că am revenit la o echipă bună și chiar le mulțumesc celor de la ASA că s-au gândit la mine. Sper să avem rezultate”, a spus Grigoraș.

„Avem un lot valoros și experimentat”

Tehnicianul de 51 de ani e mulțumit de valoarea lotului noii sale echipe. Câștigarea Cupei României și un loc cât mai aproapiat de podium sunt obiectivele lui Petre Grigoraș la ASA. Acesta este al treilea antrenor al mureșenilor în actualul campionat. „Sunt bucuros că voi antrena o echipă foarte bună, cu un lot valoros și experimentat, cu șansele cele mai mari să ajungă în play-off și calificată în semifinalele Cupei României. Rezultatele din sezonul trecut obligă, dar nu știu unde e ușor. Primele obiective pe care le dorim sunt calificarea în play-off și accederea în finala Cupei. Apoi vom avea timp să calculăm și să ne propunem alte obiective”, a declarat antrenorul.

„I-aș vrea pe Messi, Suarez și Neymar”

Grigoraș a glumit pe seama transferurilor. Ar dor să aducă trio-ul magic al Barcelonei: Messi – Suarez – Neymar. „Nu am vorbit încă de transferuri. Lotul este foarte bun și nu trebuie multe transferuri. Dacă vom găsi 2-3 jucători care să ne ajute poate îi vom aduce. Mi-aș dori un trio „MSN”, adică Messi, Suarez, Neymar (râde). Important este că sunt condiții foarte bune de pregătire”, a spus antrenorul.

 

Publicat: 29 12. 2015, 16:40
Actualizat: 29 12. 2015, 18:09