Petre Grigoraș vorbește despre secretele succesului,** după ce a bătut Rapidul cu 3-0

Pandurii lui Grigoraș au reușit să producă o nouă surpriză în această etapă, după cea de la Sportul – Vaslui, învingând Rapidul la scor de neprezentare.

Evoluțiile bune din acest campionat îl țin însă pe Grigoraș cu picioarele pe pământ. Antrenorul oltenilor spune că nu se gândește la cupele europene, ci cum să câștige următorul meci.

„Nu speram într-un rezultat de genul ăsta, dar după jocurile pe care le-am făcut cu Oțelul și Vaslui mă așteptam să fie șansa și de partea noastră, pentru că am avut foarte mult ghinion. Cred că este o victorie meritată.

N-am spus că plec în iarnă, sunt doar speculații. Buna dispoziția și încrederea reciprocă sunt secretele succesului. Nu ne-am propus să ajungem în Europa, obiectivul nostru este să câștigăm următorul meci. Dacă mai aducem jucători, poate ne gândim și la astfel de lucruri.

Deocamdată, sunt foarte, foarte mulțumit de niște jucători care până ieri nu spuneau mai nimic.

Nici nu cred că mă uit la meciul Stelei, dacă voi ajunge acasă și voi fi atât de liniștit încât să mai pot urmări un meci, mă voi uita”, a declarat Petre Grigoraș la Sport.ro

Publicat: 26 11. 2011, 18:21
Actualizat: 26 11. 2011, 18:32