La 38 de ani fundașul Petre Marin a decis să se lase de fotbal. Rămas singur la Concordia Chiajna după plecările lui Eugen Trică și Laurențiu Diniță, și deranjat de declarațiile unora care au spus că „jucătorii de peste 35 de ani nu mai au ce căutat pe teren”, Petre Marin și-a luat ieri adio de la cei care i-au fost colegi în ultimul an din carieră.
Când te-ai hotărât să renunți? Am luat decizia înainte de Sărbători, la câteva zile după ce s-a terminat turul. Care au fost motivele? Am pornit un proiect alături de Trică și Diniță și mi s-a părut normal să renunț dacă au plecat ei. A venit momentul să mă opresc.
A contat atât de mult plecarea lui Diniță? În mod sigur dacă ar fi rămas îl ajutam și eu în continuare. Nu a fost un factor decisiv, dar a contat și asta.
Atunci ce te-a determinat, de fapt, să renunți? Nu mai contează. Au fost tot felul de comentarii din partea unor oameni din anturajul echipei, sau a unora de prin oraș, care au ajuns la urechile mele și am zis că e mai bine să stau în banca mea liniștit.
„Nu m-am gândit la recorduri!”
Sunt șanse să te răzgândești? Am vorbit și cu primarul care este un om extraordinar și cu care am o relație foarte bună, și nu ar fi corect față de dânsul să mă întorc.
Totuși dacă ai fi continuat puteai bate niște recorduri… Asta chiar e ceva ce nu m-a interest niciodată pe mine. Niciodată nu m-am gândit să bat recorduri, ci doar să dau tot ce pot și să ajut echipa la care joc.
Oferte de la alte echipe ai avut? Nu s-a pus problema de așa ceva. Au fost oferte înainte să semnez cu Chiajna, acum n-am avut. Îți dai seama că nu mă duceam acum la 38 de ani în alt oraș, departe de familie, când în toată cariera mea cel mai departe am jucat la Urziceni.
Petre Marin se află pe locul șase în clasamentul all-time al meciurilor din Liga I. Pe prima poziție este Costică Ștefănescu – 490 de partide
REUȘITĂ‚ – Un singur gol în Europa, cu Standard Petre Marin are un singur gol în 66 de partide în cupele europene, dar acesta s-a dovedit a fi unul decisiv pentru Steaua. Fundașul a înscris ultimul gol al meciului pe care Steaua l-a încheiat la egalitate, scor 2-2, în fața celor de la Standard Liege, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, ediția 2006-2007. Roș-albaștrii au câștigat apoi cu 2-1 meciul retur de la București și s-au calificat în grupele competiției după o pauză de zece ani. 3 trofee a câștigat Petre Marin în carieră, toate cu Steaua. Campionatul în 2005 și 2006 și Supercupa României, în 2006
468 de meciuri în 18 ani în Liga I are Petre Marin
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER