Petre Marin și Adrian Neaga, la Urziceni!
UPDATE: Așa cum
ProSport a anunțat încă de acum două săptămâni,
Petre Marin s-a înțeles cu Unirea Urziceni. „Jair” a semnat deja cu
gruparea ialomițeană, la care va evolua în următorii doi ani.
Un alt fost stelist care va ajunge sub comanda lui Roni Levi
este Adrian Neaga, care a fost dorit insistent de Mihai Stoica.
Atacantul a ajuns la un acord cu Unirea își va pune în zilele
următoare semnătura pe contractul cu formația din Urziceni.
Jucătorii Adrian Neaga și Petre Marin vor evolua în următorii
doi ani la echipa vicecampioană Unirea Urziceni, a declarat, marți,
pentru MEDIAFAX, directorul general al
grupării ialomițene, Felix Grigore.
Petre Marin, 36 de ani, care și-a încheiat contractul cu Steaua,
a semnat o înțelegere pe doi ani, începând cu 1 iulie 2010.
Adrian Neaga, 31 de ani, fost la Neftci Baku, a ajuns la o
înțelegere cu gruparea din Urziceni, tot pentru un contract pe doi
ani.
După ce Gigi Becali a declarat că fundașului stânga al
roș-albaștrilor nu-i va mai fi prelungit contractul, ProSport a
aflat că veteranul Petre Marin (36 de ani) e pe cale să se mute la
Urziceni.
Veteranul roș-albaștrilor, Petre Marin, a acordat ieri un
interviu site-ului Stelei în care vorbea despre problemele echipei,
dar și despre obiectivul ratat în acest sezon. „Jair” a lăsat de
înțeles că aceste declarații sunt printre ultimele făcute de el la
Steaua. „Probabil că meciul de la Pitești, cu Internațional, va fi
ultimul meu joc la Steaua. De aceea îi rog pe suporteri să fie
alături de noi și la această partidă”, a spus căpitanul formației
din Ghencea. Patronul Gigi Becali îl consideră pe Petre Marin prea
bătrân pentru Steaua, dar managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica,
încă mai are încredere în calitățile sale fotbalistice.
Îl va
înlocui pe Brandan
Ialomițenii au cele mai mari șanse de a-i obține semnătura lui
Petre Marin. Formația lui Levi se va despărți în această vară de
Pablo Brandan, iar căpitanul stelist e considerat o soluție
potrivită. Are experiență și vine liber de contract, acestea sunt
două condiții care au convins clubul finanțat de Dumitru Bucșaru.
Peter Marin ar putea, astfel, să plece de la Steaua, dar să rămână
în Ghencea, având în vedere că se discută despre posibilitatea ca
Unirea să se mute pe stadionul unde până acum jucau
roș-albaștrii.
Dacă aș rămâne în țară, mi-ar plăcea să ajung tot la o grupare cu
pretenții, dar nu e exclus nici să mai joc în
străinătate
Petre Marin
448 de
meciuri a disputat Petre Marin în Liga I