Petre Marin: „Sper să se facă dreptate în cazul meu”

Fundașul Stelei, Petre Marin, spune că are încredere într-o soluționare pozitivă pentru el a apelului depus la CAF, în urma deciziei de suspendare pe șase luni după implicarea în cazul "valiza cu bani".

"Aștept și am încredere în faptul că la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal voi primi un răspuns favorabil în ceea ce privește recursul la supendare. Oricine ar fi în locul meu poate să spună că a vorbi la telefon este ceva normal, indiferent de ce discuți. Cred că se va judeca foarte atent dosarul, se vor analiza foarte bine probele și voi primi o decizie favorabilă. Eu nu prea am avut tangențe cu Comisiile de Disciplină și probabil că din cauza asta au găsit o modalitate de a mă suspenda după o activitate de 15 ani, în care mi-am făcut treaba doar pe teren și nu pe la comisii și prin altă parte. S-au gândit că trebuie să mă facă și pe mine client, dar eu nu cred că se va ajunge aici și am speranța că se va rezolva favorabil această problemă. Atât timp cât nu am greșit pe plan sportiv, nu văd de ce am fost suspendat", a spus Marin.

Publicat: 26 06. 2008, 17:04