Petre Marin nu e numai veteranul Stelei. E și al Ligii I, pentru că în momentul de față e jucătorul cu cele mai multe meciuri în această competiție. Se află pe locul 11 într-un clasament all-time, la 55 de partide de Costică Ștefănescu, dar, ținând cont că mai dorește să joace un an și jumătate, stelistul poate doborî acest record.
Cum caracterizezi acest an pentru Steaua? Și cu bune, și cu rele. Parcă mai multe lucruri bune, dacă e să ne gândim că suntem acum pe locul 1, la egalitate cu încă trei echipe. Dar cred că se putea face mai mult. Și când spun asta, mă gândesc la Europa League.
Conducerea nu a ținut morțiș să vă calificați Cum să nu regreți faptul că nu te-ai calificat? OK, poate nu se luau bani, dar ca fotbalist câștigai notorietate. Noi ne-am dorit mult să ajungem în primăvara europeană. Nu s-a simțit în vestiar o stare de relaxare nici după declarațiile conducerii. Noi am vrut, dar nu am putut.
Cu toate astea, Steaua a adus zece puncte României, cele mai multe… Și, normal, ar trebui să profităm de ele, să luăm campionatul și să jucăm în Liga Campionilor. Aceste puncte ar trebui să ne ambiționeze și mai mult să ne îndeplinim obiectivul. Singura echipă de care mă tem în retur e tot Steaua. Crezi că unii dintre colegii tăi ar trebui să conștientizeze acest lucru și să se distreze mai puțin? Fără sacrificii nu poți obține performanță, deci nici titlul! Fiecare e liber să facă ce vrea, greșeli facem cu toții. Important e să învățăm din ele. Și mie îmi place viața, și eu merg în cluburi. Dar trebuie să te distrezi numai când e momentul, atunci când trebuie. „Timpul le rezolvă pe toate. Poate și prelungirea contractului meu”
Ce preconizezi că îți rezervă viitorul? În vară îmi expiră contractul, dar vreau să mai joc apoi încă un an. Sper să mă retrag de la Steaua.
Da, dar conducerea a spus că nu ți se va prelungi contractul… Da, știu, dar multe se pot schimba în astea șase luni. Nu timpul le rezolvă pe toate? Scenariul cel mai frumos pe care mi-l imaginez la Steaua în 2010 e acesta: să luăm titlul, să îmi prelungesc încă un an contractul aici și să evoluez din nou în Liga Campionilor. Și suporterii să revină lângă echipă.
Se vorbește mult despre aducerea unor fundași de bandă. Ce părere ai? Foarte bine, concurența e benefică echipei. Fundașii laterali și-au făcut treaba până acum. Mai mult nu comentez.
„Putem ieși campioni”
Crezi că Steaua trebuie să se întărească pentru a lua titlul, sau îl poate câștiga și cu acest lot? Părerea mea e că putem ieși campioni și cu ce avem. Dacă se aduc întăriri, atunci să se aducă fotbaliști care să ajute echipa și care să se adapteze repede, pentru că timpul e scurt. Aici mereu va fi presiune și trebuie să accepte asta atunci când vin.
„Îmi pare rău că a plecat Lăcătuș… Visul lui era să iasă campion cu Steaua și ca antrenor. Păcat că nu l-am ajutat noi mai mult”, Petre Marin, fundaș Steaua
435 de meciuri are în Liga I Petre Marin, el marcând 11 goluri în această competiție
„Cine spune că apărarea e punctul slab al echipei, să se uite câte goluri am primit. 14, cu unul mai mult decât Urziceniul. E și meritul apărării pentru locul ocupat în clasament”, Petre Marin, fundaș Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER