Mijlocașul lui Terek Groznâi și al echipei naționale se antrenează în aceste zile cu fosta sa echipă, Dinamo București, primind acceptul lui Mircea Rednic pentru a se antrena în Ștefan cel Mare. Fostul dinamovist a declarat că deși ar vrea să revină în Ștefan cel Mare, nu mai are timp, pentru că vrea să ducă la bun sfârșit contractul cu echipa cecenă:
"Am vorbit cu Mircea Rednic, m-a primit la antrenamente și asta este o onoare pentru mine. S-au schimbat jucătorii, dar mentalitatea e aceeași. Mai vin la câte un antrenament. Nu mai am timp să joc la Dinamo. Am trei ani contract cu Terek Groznâi. Vreau să-l duc al bun sfârșit și după aia gata. Mă întorc la Dinamo, dar în altă calitate.", a declarat mijlocașul care evoluează alături de Daniel Pancu și Andrei Mărgăritescu la Terek Groznâi.
Florentin Petre a spus că ar fi o greșeală ca dinamoviștii să se considere dinainte calificați înaintea dublei cu olandezii de la NEC Nijmegen, din turul 1 al Cupei UEFA:
"Este grea dubla cu olandezii. Nu va fi deloc ușor pentru că nu mai sunt echipe mici, valorile s-au egalizat. Dacă se vor considera înainte calificați va fi o mare prostie", a mai spus Petre.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER