Petrecăreții Stelei, în pericol!** „S-a decis în vestiar să le tăiem o mână și un picior de la genunchi!”
Fundașul central al echipei Steaua, Dorin Goian, a glumit, sâmbătă, spunând că petrecăreții "roș-albaștrilor" vor avea de suportat consecințe grave după escapada din urmă cu câteva zile.
"Am avut o discuție cu cei din vestiar și s-a decis ca jucătorilor care au avut această escapadă să le tăiem câte o mână la fiecare și piciorul de la genunchi. Ce s-a întâmplat? A fost o zi liberă și s-au dus într-un club. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Nu era meci a doua zi, a treia zi, mai ales că s-a venit după un cantonament de 12 zile", a glumit Goian.
Goian crede că formația Genclerbirligi, cu care Steaua a susținut un amical sâmbătă, încheiat cu scorul de 0-0, este bine organiată. "A fost ultimul test înainte de meciurile oficiale. A fost și un joc mai slab al nostru, dar probabil nu ne-a lăsat nici adversarul penru că azi am întâlnit o echipă foarte bine organizată. Cu siguranță se va juca altfel cu Ujpest și sunt sigur că vom câștiga joi", a spus Goian.
Fundașul consideră că la meciul de prezentare al Stelei pentru sezonul viitor au venit puțini oameni pentru că aceștia se află în concediu. "E week-end, toți sunt la mare, la petreceri, multă lume e plecată în concediu. Și azi dimineață (n.r.- sâmbătă dimineață) când am venit la stadion mi s-a părut Bucureștiul pustiu", a mai spus Goian.