Petrecerea de la Brașov, tratată diferit la FCSB și CFR. Ce au decis clujenii în cazul lui Omrani
Florin Tănase, Gnohere și Omrani au petrecut până dimineața, la Brașov, într-o zi în care aveau liber, conform cancan.ro. Conducerea CFR-ului va analiza ieșirea atacantului, dar acesta nu va fi mustrat în public, cum s-a întâmplat cu Florin Tănase.
Gigi Becali l-a mustrat public pe decarul său, imediat după ce s-a aflat în presă de escapada nocturnă. „Mă deranjează. Ce faci în timpul liber spune multe despre tine. Dacă în timpul liber nu duci o viață curată, cuminte, liniștită cu familia ta și te duci în cluburi și bei și fumezi, caracterul tău ală e. O să-l sun și o să-i spun: „Gândește-te ce vrei să faci cu viața ta”, a spus Gigi Becali, la Pro X.
Omrani nu e la prima abatere
Alături de Tănase a fost și Billel Omrani, de la CFR. Atacantul nu a avut însă parte de mustrare publică, din partea oficialilor echipei, așa cum s-a întâmplat la FCSB. „Orice problemă de natură extrafotbalistică întotdeauna am rezolvat-o în spatele ușilor închise. Acest lucru lucru se va întampla și de data aceasta”, s-a limitat să spună Edi Iordănescu. Omrani a fost iertat după ieșirile în cluburi atât de Vasile Miriuță, cât și Dan Petrescu. Ultimul l-a trimis la echipa a doua, din același motiv, dar l-a rechemat la scurt timp în lotul primei echipe.