Dan Petrescu admite faptul că Dinamo reprezintă un adversar extrem de periculos și recunoaște că se teme de disputa de dumincă. Rednic, un `tehnician mare` are la dispoziție un lot extrem de valoros, cu fotbaliști de excepție în fiecare compartiment.
Atuul principal al echipei din Ștefan cel Mare este ofensiva, unde evoluează cel mai bun fotbalist din Liga I: Ionel Dănciulescu. În condițiile în care defensiva ialomițeană va reuși să-l anihileze pe acesta, formația gazdă poate spera într-o victorie.
"Mi-e teamă de toată echipa Dinamo. Au un antrenor mare, un antrenor care a câștigat trofee. Moți este este un fundaș foarte bun, iar N’Doye este într-o formă foarte bună. Dănciulescu este totuși cel mai bun jucător al lor, este cel ami bun jucător din campionatul nostru. Dacă vom reuși să-l stopăm pe acesta, avem o șansă.", a spus antrenorul ialomițenilor la conferința de presă.
Tehnicianul nu se confruntă cu probleme de lot înaintea duelului de duminică, dar anunță modificări în primul `11`, ca urmare a faptului că unii jucători au fost relaxați la ultimele antrenamente: "La Unirea e bătaie mare pe locurile de titulari. Nu avem probleme de lot.Vor fi 4-5 schimbări și la meciul acesta în primul "11". Dacă am bătut la Galați nu înseamnă că am terminat campionatul. Ieri am văzut că jucătorii erau relaxați, sper că s-au trezit."
Presiunea mai mare este pe Dinamo, deoarece obiectivul acestora e cât se poate de clar: titlul. Bursucul recunoaște că ialomițenii vor neapărat un trofeu și ca atare vor fi super motivați: "Vrem un trofeu, mie nu îmi place să joc degeaba. Dinamo e pe primul loc, deci presiunea e pe ei. Să se sperie de noi. Nu vrem să dăm cu piciorul muncii de doi ani și jumătate".
"E un meci deosebit. Indiferent de rezultat, noi nu câștigam nimic. Dinamo, în schimb, dacă bate, își va ușura munca deoarece va întâlni apoi echipe mai puțin motivate. Cred că Dinamo e favorită certă deoarece au cel mai bun lot. Chiar dacă îi batem, tot ei sunt favoriți la titlu. Jucătorii mei nu sunt conectați, pentru unii campionatul s-a terminat deja. S-au pregătit slab la antrenamentul de ieri, le-am zis că practic s-a pierdut o zi. Le amintesc de Manchester United, ei au foame de trofee tot timpul", a mai supus Petrescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER