Petrescu: „Nu credeam că se va ajunge aici… Dacă rămâneam și luam titlul, poate altfel stăteau lucrurile”
Dan Petrescu spune că situația Unirii Urziceni nu s-ar fi
deteriorat atât de mult dacă ialomițenii ar fi câștigat titlul în
sezonul trecut, convins fiind că banii care ar fi intrat în
conturile clubului în urma unei noi participări în grupele
Champions League ar fi asigurat menținerea în elita fotbalului
românesc. „Bursucul” spune că, pe lângă performanțele obținute, o
mare realizare a sa la Urziceni e revitalizarea mai multor
fotbaliști care au ajuns la Unirea gratis sau pe sume derizorii și
acum sunt în vederile naționalei sau în loturile unor formații de
tradiție în Liga I.
„Îmi pare rău pentru Unirea, dar asta e situația.
Fiecare om face ce vrea cu banii lui. Eu nu mai puteam continua la
Urziceni, dar nici nu m-am gândit că se va ajunge aici într-un timp
atât de scurt.
Poate dacă rămâneam și câștigam campionatul, nu se mai ajungea
aici. Nu cred că munca mea s-a pierdut, s-a văzut în cei trei ani
și jumătate. Mulți dintre jucătorii pe care i-am avut eu la
Urziceni nu mai erau doriți de nimeni când i-am luat. Între timp au
ajuns la națională sau la echipe mari, ca Steaua.
Presiunea va fi mai mare pe Ilie după aceste transferuri”,
a spus Dan Petrescu la gsptv.