Petrescu:** „Putem trece de grupe”
Chiar dacă gurile rele au atacat atitudinea jucătorilor Unirii
din meciul pierdut de ialomițeni, Dan Petrescu a ținut să spună
exact cum au stat lucrurile în capitala Andaluziei, într-o
conferință de presă ținută astăzi la stadionul campioanei
României.
„Eu nu le-am transmis jucătorilor să se apere în meciul cu Sevilla.
Din contră, eu le-am spus să atace, să facem pressing. Că ei nu au
putut să facă ce le-am spus eu e cu totul altceva. Mulți jucători
nu au evoluat la adevărata lor valoare și s-a văzut acest lucrul Pe
de altă parte, au fost câțiva care au jucat excellent și ar putea
să joace la Sevilla fără niciun fel de problemă”
Înfrângerea Urziceniului de la Sevilla nu îl afectează pe Dan
Petrescu, care continuă să creadă că echipa pe care o antrenează
mai are șanse să acceadă în faza următoare a competiției.
„Continui să cred că ne putem trece mai departe de grupe.
Dacă nu vom putea face acest lucru nu va fi o
tragedie”
Întrebat dacă poate puncta un lucru bun pe care l-ar putea remarca
după meciul de la Sevilla, tehnicianul a declarat încrezător
„Sunt foarte puține lucruri bune pe care pot să le remarc după
primul meci din Champiosn League. În primul rând am jucat cu cea
mai bună echipă din grupă și știm la ce să ne așteptăm în
continuare. Jucătorii nu sunt afectați de înfrângere. S-au antrenat
foarte bine astăzi”