Petrescu, un nou mesaj pentru contestatari: „De ce se spune numele meu? Nu există în lume așa ceva”. Verdictul pentru meciul cu Celtic: „Statui la fotbaliști, dacă îi eliminăm. Ne comparăm cu Celtic la ceva?”

Dan Petrescu spune că s-a simțit atacat în presă și după calificarea din Israel. „Asta e o întrebare pe care trebuie să le-o puneți lor. Eu nu mai înțeleg moda asta. Iar s-a vorbit de numele meu. De ce se spune numele meu? În singura țară din lume, unde avem și noi recordurile noastre. Vorbim de alții. Nu mai știu în câte țări am antrenat și în câte țări am jucat, dar eu n-am mai întâlnit. Nu există”, a „tunat” Petrescu, cre n-a vrut să comenteze plecarea lui Andone de la FCSB: „Fiecare antrenor are geanta făcută, și eu o am. Avem gențile făcute, dar nu am ce să declar despre ei. Trebuie să-i întrebați pe ei. Când vorbesc alții despre mine mă supăr. Nu îmi place când vorbesc alții de mine”.

„Mă bufnea râsul când spuneau că șansele sunt 50/50. Ei cu 3000 de euro își iau pantofi”

Antrenorul campioanei este de părere că viitorul adversar din Champions League este un colos al fotbalului european și că șansele CFR-ului sunt foarte mici. Mai mult, Petrescu spune că cei care dau șanse egale de calificare campioanei României și lui Celtic vor doar să pună presiune pe ei. „Celtic are o istorie incredibilă. Fanii lor sunt unici. Au fost meciuri în care veneau 25.000 de spectatori, într-o țară străină, nu la ei în țară. Odată ce intri în acea bază sportivă te simți antrenor, fotbalist, om. Aș vrea ca toată România să o viziteze. Ceva senzațional se întâmplă la Celtic. E o fabrică de fotbaliști. Mă bufnea râsul când ziceau că șansele sunt 50/50. Acolo toți au salarii peste 1 milion. Vând jucători la echipele mari cu 30-40 de milioane, dar CFR e mai bună. Iar o presiune pusă de toată presa de fotbal. Ne comparăm noi cu Celtic la ceva? Cum a spus și Hagi ieri, că unii jucători au fost întrebați ce salarii au și au spus 3000. „Păi cu 3000 de euro noi ne luăm pantofi”. Ă‚știa au 100 de milioane buget, nu 50 ca și Astana. Nu poți să compari Astana cu Celtic. O echipă care ia an de an campionatul. Recunosc, campionatul lor nu e puternic, dar istoria lor spune că au câștigat și Champions League. Spunea cineva că anul trecut i-a eliminat AEK Atena. Păi AEK Atena e nimeni? Nu joacă bugetul, dar în niciun caz nu putem spune că șansele sunt egale”, a spus Dan Petrescu.

„De ce e normal că am eliminat Maccabi și Astana? Care e motivul? Câți jucători am cumpărat noi, după ce am câștigat campionatul?”

Antrenorul spune că nu înțelege de ce calificările cu Astana și Maccabi au părut normale, pentru că CFR nu s-a putut compara la buget cu cele două și a adus doar jucători gratis. „Favorită e Celtic. Dacă noi putem face o minune, cum am făcut în ultimele două meciuri, chiar dacă nimeni nu vrea să recunoască. Chiar dacă presa spune că e normal că CFR i-a eliminat pe Astana și Maccabi. De ce e normal? Care e motivul? Câți jucători am cumpărat noi, după ce am câștigat campionatul? Toți jucătorii au fost aduși liberi. Burcă a costat 100.000, în rest toți liberi. Dacă aveam și eu buget măcar 10 milioane pentru transferuri, cum a zis și Hagi, atunci spuneam și eu că ne batem de la egal, la egal cu Celtic și n-a fost surpriză că am eliminat Maccabi. Maccabi are jucători care câștigă între 500 și 1 milion, toți. Astana la fel, doar jucători de națională, iar CFR ia doar jucători liberi. Și cu jucătorii liberi am eliminat două echipe mai bune ca noi. Cu buget mai mare și cu jucători mai buni. Dacă mai facem un miracol, bravo băieților! Să le facem statui, dacă eliminăm și Celtic”, a spus Petrescu.

Articol scris de Vlad Măcicășan

Publicat: 03 08. 2019, 12:54
Actualizat: 03 08. 2019, 12:55