Gruparea Petrolul Ploiești a depus un memoriu la Comisia de Disciplină a FRF împotriva antrenorului echipei Steaua, Laurențiu Reghecampf, pe care îl acuză că la finalul partidei din etapa a XXXIII-a a Ligii I l-a lovit cu capul în figură pe directorul sportiv al clubului prahovean, Cristi Vlad.
Potrivit unor surse din cadrul FRF, Petrolul Ploiești a înaintat, luni, plângerea împotriva lui Reghecampf.
La finalul meciului Petrolul Ploiești – Steaua, scor 0-0, au avut loc incidente între jucători, în urma altercațiilor fotbalistul grupării prahovene, Romario Pires, primind cartonașul roșu.
Incidentul a izbucnit după fluierul final al partidei, când jucătorii Stelei s-au strâns la centrul terenului și și-au manifestat bucuria. Nervoși, fotbaliștii Petrolului s-au repezit la steliști, cei mai iritați fiind Pecanha și Romario Pires.
Centralul Ovidiu Hațegan i-a acordat cartonaș roșu lui Romario ca urmare a incidentelor. Primul care a părăsit terenul a fost tehnicianul stelist Laurențiu Reghecampf, în huiduielile publicului. Pe imaginile video se observă că Reghecampf își apropie capul amenințător de directorul sportiv al prahovenilor, Cristi Vlad, dar contactul dintre cei doi nu este surprins de camerele care au filmat incidentul.
Comisia de Disciplină a FRF a decis deja suspendarea pentru două meciuri a peluzelor Stadionului „Ilie Oană” ca urmare a incidentelor de la meci, în timp ce campioana României a primit o penalitate financiară de 60.000 de lei.
Totodată, Petrolul Ploiești a primit o penalitate financiară de 30.000 de lei.
Romario Pires a fost suspendat pentru patru jocuri și a primit o penalitate de 6.000 de lei, în timp ce portarul Peterson Pecanha a fost suspendat pentru două meciuri și penalizat cu 3.000 de lei.
Directorul sportiv al FC Petrolul, Cristi Vlad, și antrenorul de portari al FC Steaua, Florin Tene, au primit avertisment.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER