Oficialii Petrolului sperau ca meciul cu CFR Cluj, de duminică, unul dintre derbiurile etapei, să fi ajuns „pe mâna” unui arbitru de top – cu ecuson FIFA. CCA-ul a delegat însă un central – Viorel Cojocaru, din Galați, care le provoacă „frisoane” galben-albaștrilor, care nu au amintiri plăcute din meciurile în care au avut parte de acest arbitru. Cojocaru a fost la două meciuri ale „lupilor”, în acest an, la primul, Vaslui – Petrolul, scor 3-0, când a lăsat echipa ploieșteană în 10 oameni, fiind acuzat că a avut o prestație părtinitoare.
Apoi, acum câteva runde, Cojocaru a revenit la un meci al prahovenilor, succesul cu CSMS Iași, scor 2-1, dar, și la această partidă, Petrolul a acuzat neacordarea unui penalty clar, la un henț în careu, când scorul era 0-0!
În schimb, la meciurile CFR-ului, Cojocaru a ajuns o singură dată în acest sezon, 5-1 cu Gloria Bistrița.
Interesant este că, sezonul trecut, Cojocaru a arbitrat Petrolul de două ori, în eșecul de la Brașov și chiar la meciul cu… CFR! Arbitrată de același Cojocaru, partida s-a încheiat cu scorul final de 1-1 (cu o eliminare și penalti împotriva CFR Cluj)
„Nu este deloc inspirată această delegare, chiar nu ne dorim același arbitru de două ori pe lună, pe teren propriu. Un asemenea joc, care poate decide soarta locurilor de Europa League, parcă merita o delegare pe măsură, un arbitru de top. Sper să nu fie probleme” – spune directorul general al clubului Dan Capră
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER