De serviciile fostului apărător al Vasluiului s-a interesat Petrolul Ploiești, iar surse din interiorul clubului susțin că negocierile cu ex-campionul României sunt aproape finalizate. Sălăgeanu a strâns 123 de prezențe la Oțelul, echipă alături de care a câștigat campionatul în 2011 și 44 de meciuri în tricoul „galben-verzilor”.
Guilherme a cerut prea mult „Găzarii” au nevoie urgentă de a acoperi postul de fundaș stânga deoarece brazilianul Guilherme Sitya va părăsi aproape sigur formația antrenată de Cosmin Contra, în vară. Cele două părți n-au reușit să ajungă la vreo înțelegere privind viitorul sud-americanului la Ploiești, salariul cerut de jucător fiind considerat prea mare de conducerea clubului.
Guilherme ar putea, astfel, reintra în atenția Stelei, club ce l-a dorit încă în iarnă. Inițial, despre oferta Stelei, jucătorul Petrolului a spus că nu este tentat de un transfer în Ghencea, acesta dorind să plece la un club din străinătate.
„Plec de la Petrolul doar în străinătate! Vreau să ajung în Italia sau în Anglia, nu mă interesează nici o ofertă din România. Indiferent dacă mă vrea sau nu Steaua, nu vreau să ajung acolo. Prefer să rămân la Petrolul până în momentul în care voi avea o ofertă dintr-un campionat puternic de afară”, a declarat Guilherme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER