Petrolul – Dinamo se joacă până la urmă pe „Ilie Oană”. Fanii vor avea intrarea liberă

Partida Petrolul – Dinamo, din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I se va disputa pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești, intrarea spectatorilor fiind liberă, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al grupării prahovene.

Întâlnirea dintre FC Petrolul Ploiești și Dinamo București, contând pentru etapa a XXI-a a Ligii I Orange, se va disputa luni, de la ora 20.30. „Pentru această confruntare, intrarea spectatorilor prahoveni va fi liberă, accesul urmând să fie făcut în baza unui tichet cu valoare zero, ce poate fi ridicat de la casele de bilete ale Stadionului Ilie Oană, de la magazinul oficial al clubului, precum și de la biroul relații clienți al Hypermarketului Carrefour, din incinta Ploiești Shopping City. Totodată, posesorii de abonamente vor avea acces pe stadion pe baza cardurilor emise de către FC Petrolul Ploiești pentru sezonul în curs”, se arată în comunicatul FC Petrolul Ploiești.

Acest anunț vine după ce contractul între clubul de fotbal și firma Consiliului Local Ploiești care are în administrare arena a fost reziliat, la 25 noiembrie, ca urmare a datoriilor FC Petrolul, care ajung la aproape două milioane de lei (inclusiv cele dinaintea intrării în insolvență), iar administratorul arenei refuzase inițial închirierea stadionului unui sponsor al clubului.

Sursa: MEDIAFAX

 

Publicat: 04 12. 2015, 18:12
Actualizat: 04 12. 2015, 18:13