Petrolul și Steaua, sancționate financiar de Comisia de Disciplină a FRF
Grupările Petrolul Ploiești și Steaua au fost sancționate, miercuri, de Comisia de Disciplină a FRF, cu 40.000 de lei, respectiv 30.000 de lei, pentru incidentele de la meciul direct, contând pentru etapa a opta a Ligii I, informează lpf.ro.
Partida disputată, duminică, și încheiată cu victoria campioanei României, scor 3-2, a început cu aproximativ nouă minute întârziere, din cauza torțelor aruncate de suporterii celor două formații. Fanii au mai aruncat cu torțe pe parcursul meciului. De asemenea, în tribune au avut loc incidente între suporteri. În minutul 50, crainicul stadionului a făcut un apel la spectatori, cerându-le acestora să nu mai folosească materiale pirotehnice.
FC Rapid a primit o penalitate financiară de 15.000 de lei pentru incidentele provocate de suporteri la meciul din deplasare, cu ASA Târgu Mureș, din etapa a opta.
Pentru incidentele provocate de propriii fani la meciul din Giulești cu Rapid, contând pentru etapa a șaptea, Universitatea Cluj a primit o penalitate financiară de 15.000 de lei.
Petar Jovanovici (Universitatea Cluj) a fost sancționat pentru șase partide și penalizat cu 8.000 de lei, pentru că, rezervă fiind la meciul cu CSU Craiova, a avut o altercație cu un fotbalist al oaspeților.
Jucătorul Pablo Brandan (CSU Craiova), eliminat în meciul de le Cluj-Napoca, a fost suspendat pentru un joc și penalizat cu 740 de lei.
Vasile Maftei (Concordia Chiajna), eliminat în meciul cu FC Botoșani, a fost suspendat pentru un meci și penalizat cu 740 de lei, în timp ce preparatorul fizic al moldovenilor, Ovidiu Chiribici, a fost suspendat o lună și sancționat cu 640 de lei.
Marian Constantinescu (FC Brașov) și Erico Da Silva (Pandurii Târgu Jiu), eliminați în meciurile cu Ceahlăul Piatra Neamț, respectiv Astra Giurgiu, au fost suspendați câte o etapă și penalizați financiar cu câte 740 de lei. Judecarea eliminării antrenorului Petre Grigoraș (Pandurii) a fost amânată pentru ședința din 1 octombrie.
Sursa: Mediafax