Petrolul se află pe locul trei în clasament, la două puncte de Steaua, cu amendamentul că roș-albaștrii au un meci mai puțin jucat.
Ploieștenii nu dezarmează, convinși că transferurile importante din iarnă îi vor ajuta să-și îndeplinească toate obiectivele. Primul test este meciul cu Brașov, programat pe 23 februarie.
„Dacă facem ce trebuie, sigur ne vom bate la titlu. Fiecare meci are un grad de dificultate. Cu Brașov va fi foarte greu, dar nu doar pentru că se bate la retrogradare. E o echipa bună, pregătită și cred că nu vrea să stea acolo”, a declarat Romario Pires la revenirea echipei din cantonament.
Adrian Mutu a avut și el un mesaj pentru steliști, chiar dacă recunoaște că nu a văzut meciul echipei lui Reghecampf cu Concordia, partidă în care Steaua a învins cu 4-0: „N-am apucat să văd meciul. Felicitări Stelei!”, a precizat atacantul.
Steaua se află pe primul loc cu 42 de puncte, dar un meci mai puțin disputat, urmată de AStra tot cu 42 de puncte, iar podiumul este încheiat de Petrolul cu 40 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER