Valeriu Răchită a reușit în cele din urmă să transfere un fundaș, post pe care managerul îl considera deficitar. Pe lângă achiziționarea sârbului Aleksandar Petrovic, ploieștenii au reușit să-l înregimenteze definitiv și pe Radu Barbu.
După ce în ultimele zile a fost testat de Răchită, sârbul Aleksandar Petrovic (1.84 m) a ajuns să semneze un contract pe 3 ani cu Petrolul. În vârstă de 28 ani, fundașul a evoluat ultima dată pentru FK Cukaricki Belgrad, acolo unde a fost coechipier cu un alt sârb din lotul „galben-albaștrilor”, Aleksandar Stoimirovic.
Noua achiziție a ploieștenilor nu este la prima experiență în străinătate, între 2008 și 2010 acesta evoluând în Asia la formațiile sud-coreene Jeonbuk Hyundai Motors și Chunnam Dragons.
Petrovic nu va putea evolua însă în meciul de sâmbătă, cu Rapid, deoarece nu i-au sosit actele ce îi sunt necesare la înregistrarea transferului.
Radu Barbu a semnat pe patru ani
Pe lângă achiziționarea lui Petrovic, Petrolul a reușit să rezolve situația contractuală a unui alt fundaș. De ieri, Radu Barbu nu mai este împrumutat de la Universitatea Craiova, acesta semnând un contract valabil timp de patru sezoane cu „lupii”.
„Sunt bucuros că s-au clarificat lucurile și că pot continua cu Petrolul. În iarnă, când am plecat de la Craiova, Petrolul a fost echipă care mi-a întins mâna și a avut încredere în mine. Iar perioada pe care am petrecut-o aici, în primele 6 luni de contract, m-a convins să semnez un angajament pe patru sezoane”, a spus Radu Barbu pentru site-ul oficial al Petrolului. „Am făcut o pregătire foarte bună în vară, cum nu am mai făcut nicăieri, iar atunci când o să am posibilitatea să intru pe teren sper să joc cât mai bine”, a adăugat fundașul oltean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER